Vorbim aici de competitia autentica, nu de proiectia pe care o facea un conducator de fotbal din Romania la începutul anilor 2000.
A fost mai întai returul dintre PSG si Real Madrid, în care multi asa-zisi specialisti se asteptau ca echipa patronata de Nasser Al-Khelaifi sa-i dea cu terenul în cap, cum se spune în jargon fotbalistic, detinatoarei trofeului. Nu mai conta ca nu juca cel mai scump jucator al planetei, Neymar, accidentat, ideea era ca PSG a ajuns la nivelul care îi permite sa se lupte de la egal la egal cu granzii Europei. Esecul suferit de PSG pe Parc des Princes a confirmat înca o data ca o echipa mare nu reprezinta neaparat suma tuturor fotbalistilor sai de valoare. Faptul ca îi ai în teren pe Edinson Cavani, Kylian Mbappe sau Marco Verratti nu înseamna automat garantia succesului. Poate fi asta într-un campionat precum Ligue 1, mai slab valoric, dar nu pe cea mai importanta scena fotbalistica a Europei. Sa speram ca cei care au mizat pe victoria lui PSG vor fi avut macar inspiratia sa aleaga varianta unui pariu gratuit pentru a ramane surazatori si la final.
La o zi dupa partida de la Paris, o alta capitala mare a Europei, Londra, cu al sau magnific Wembley, a gazduit disputa dintre Tottenham si Juventus, echipe care remizasera în turul optimilor, 2-2. Si în acest caz, curentul general era acela ca formatia engleza va merge mai departe, argumentul principal fiind jocul de calitate pe care îl practica de cateva luni încoace. La cum au decurs ostilitatile în prima ora de joc din Templul Fotbalului, se parea ca Tottenham va sterge pe jos cu Batrana Doamna, numai ca golul marcat de Heung-Min Son a fost anulat dupa pauza, în doar trei minute, de reusitele lui Gonzalo Higuain si Paulo Dybala. Practic, Juventus n-a trebuit sa joace decat 180 de secunde la nivelul sau pentru a rezolva ecuatia calificarii, ceea ce spune multe despre paradoxurile acestei competitii atat de atragatoare.
Asadar, pentru cei care înca mai au pareri de rau dupa PSG si Tottenham, sa le spunem ca echipele mari sunt mari pentru ca istoria le obliga sa aiba acest statut. Cand ai în palmares 11 trofee ale Ligii Campionilor si te numesti Real Madrid, intri pe teren stiind ca nu ai alta varianta decat calificarea. În fiecare celula care alcatuieste acest club este prezent cuvantul succes. Acesta este ADN-ul sau, care nu poate fi importat de echipele care se vor mari, indiferent cati jucatori aduc. Desigur, pot fi si accidente, însa de-a lungul istoriei, ADN-ul face diferenta între echipele bune si echipele mari. Tottenham este o echipa buna, cu un fotbal încantator, însa asta nu înclina balanta cand ai în fata o formatie ca Juventus. Este nevoie de o structura genetica bine definita în timp pentru a ajunge sa te numesti un club mare. Timpul este cel mai important aliat al echipelor mari, cu conditia sa fie folosit cum trebuie pentru a crea o identitate de învingator.
