Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Pastorala de Sfintele Pasti 2018

05 Aprilie 2018
Lugoj Info.ro -Pastorala de Sfintele Pasti 2018

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timisoarei si

Mitropolit al Banatului

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal

si drept-credinciosilor crestini, har, mila si pace

de la Dumnezeu Tatal, iar de la noi,

parinteasca binecuvantare.

 

                                                                                                „Eu sunt Învierea si Viata.”

                                                                                                                             (In. 11, 25)

 

 

Hristos a înviat!

 

Iubiti frati si surori în Domnul,

          Prin slujbele savarsite în bisericile noastre în perioada Postului Mare, L-am însotit si noi pe Hristos, alaturi de Maica Domnului si de Apostolii Sai, la Judecata, pe Drumul Crucii, pe Golgota si apoi la punerea pietrei peste Mormantul Sau. Am trait clipe de durere vazand ce a patimit pentru noi Fiul lui Dumnezeu. I-am vazut pe Apostoli cuprinsi de frica, tristi, neputand sa înteleaga cum oamenii au îndraznit sa rastigneasca Însasi Iubirea.

Nu poate exista o fapta mai grava în lume decat sa condamni la moarte Iubirea.           Oamenii nu stiau însa ca Iubirea nu moare niciodata. În iubirea Sa, atunci, pe Cruce, cu bratele întinse spre noi, ne-a cuprins pe toti Hristos Domnul.

          Iata cum îl poate orbi pacatul pe om: în loc sa pironeasca pacatul, el a pironit pe Cruce Iubirea. Rastignirea a fost limita cea mai de jos a caderii omului. Caderea lui Adam a fost mult mai de înteles decat caderea omului atunci cand L-a rastignit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Adam a mancat si a cazut, iar fiii lui, peste veacuri, vor bate piroane în Fiul lui Dumnezeu. Cand ostasii bateau piroane în mainile si în picioarele lui Hristos, atunci ei puneau punct vietii pamantesti a lui Hristos. Piroanele plangeau cu lacrimi de sange vazand cruzimea omului, rasplata omului fata de Creatorul sau.

Plangeau si îngerii în Cer vazand ce face omul, care era rodul iubirii lui Dumnezeu. Nici ei nu stiau taina Crucii si a Rastignirii. Vor vedea însa cum Hristos Îsi va lua Crucea, o va înfige în inima mortii si va zdrobi apoi cu ea lanturile care ferecau portile iadului. Iata cata putere i-a dat Hristos Crucii cand a fost rastignit pe ea. Ne-a lasat-o si noua ca arma împotriva diavolului.

          Drama Crucii nu are însa ca ultim act mormantul. Timpul ne duce în mormant, însa noi îl ducem în vesnicie, caci este timpul nostru, darul vietii noastre pamantesti.

          Azi traim si nu doar asistam la ultimul act din drama Crucii si anume Învierea.

Azi au rasarit pentru noi razele vesniciei. Pana azi, lumina vietii noastre apunea într-un mormant, de azi însa lumina vietii noastre rasare de la orizontul vesniciei, spre care ne îndreptam dupa ce pasim peste pragul mormantului.

          Sunt oameni carora le este frica de vesnicie si de aceea îsi ucid timpul, sperand sa nu intre si ei în vesnicie. Timpul ni-l putem irosi în aceasta viata, dar nu-l putem arde sau ucide. El curge în Sus, în vesnicie. Hristos i-a dat acest sens timpului. Daca nu l-ar fi sfintit prin venirea Sa în lume sa-l rascumpere pe om, timpul ar fi ramas cel mai trist orfan din univers.

 

Iubitii mei fii duhovnicesti,

          Ziua Învierii transcende timpul, ea nu începe într-o noapte si nu se sfarseste tot într-o noapte.Ea rasare din Lumina Învierii lui Hristos si nu are un apus, ci ea intra în vesnicie. Pe noi ne-a binecuvantat Dumnezeu sa ne nastem dupa acest rasarit al Zilei Învierii lui Hristos.

Noi ne-am nascut în vesnicia de ieri, traim vesnicia de azi si ne îndreptam spre vesnicia de maine.

Cu Ziua Învierii începe era milei si a îndurarii, timpul milei si îndurarii si al pocaintei pentru om. Dumnezeu ne cere ca macar o clipa din aceasta era a milei si a îndurarii Sale sa ne pocaim de pacatele noastre si sa-L iubim pe El si pe semenii nostri, caci esenta vietii în vesnicie este iubirea.

În vesnicia de maine omul nu se mai hraneste cu paine, ci din iubire.

Iubirea este painea vesniciei.

Iubitilor, unii dintre noi traiesc o viata moarta, visul lor se aseamana cu visul unei frunze galbene de toamna. Ei cred ca destinul lor este asemenea unei frunze de toamna. Pana în aceasta zi a Învierii se ofileau si zilele omului, asa cum se ofilesc florile campului, însa, din aceasta zi, chiar daca frunzele se ofilesc toamna, omul înfloreste în toamna vietii, înfloreste în vesnicie. Din aceasta zi a Învierii noi nu vom mai fi înmormantati în pamant, ci în viata cea vesnica. Mormantul nu mai este un punct al vietii, ci o virgula dupa care urmeaza vesnicia.

De multe ori însa, iubiti frati si surori, prin faptele noastre noi înmormantam visele si credinta semenilor nostri. Sa nu fim groparii viselor si ai credintei fratilor nostri. Uneori noi îi ducem pe fratii nostri într-un pelerinaj pe calea durerii si a saraciei si apoi calatorim singuri în uitare.

Hristos S-a pierdut pe Sine sa ne afle pe noi în uitarea profunda în care intrasem. Uitasem de semeni, uitasem de Dumnezeu, devenisem omul uitarii.

Au existat vremuri cand au fost rastignite constiintele oamenilor, s-a încercat sa se puna în lanturi constiinta si credinta neamului nostru. A fost deschis chiar un targ de constiinte, iar unii, din nefericire, si le-au vandut, evadand din iubire în tradare.

Dupa Învierea Domnului omul a intrat în dialog cu vesnicia, în dialog cu Însusi Rascumparatorul sau, Hristos Domnul, Om si Dumnezeu. Hristos ne-a vindecat de nefericire învatandu-ne o noua gramatica a libertatii si a iubirii: Evanghelia Sa.

Traim azi, fratilor, de parca înaintea noastra n-ar fi fost nimeni, iar dupa noi nu va mai fi nimeni. Ne asumam tot mai greu libertatea traita în lumina Învierii, în lumina primei raze a vesniciei.

La început a fost sfarsitul, însa omul a cazut din sfarsit si a asteptat un nou început: Învierea si Rascumpararea facuta de Hristos Domnul.

Nemurirea a fost o tema principala înca din preistoria omului. Prin credinta omul are curajul sa paseasca spre Dumnezeu.

Credinta în Înviere ne da curajul de a pasi pe cararea Luminii.

Credinta în Înviere ne da curajul de a pasi spre vesnicie.

Credinta în Înviere ne da curajul de a atinge neatinsul.

Credinta în Înviere ne da curajul de a evada în vesnicie.

 

                    Iubiti frati si surori în Domnul,

Azi praznuim Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Este ziua în care marturisim credinta în Învierea lui Hristos si în învierea noastra. Este si ziua nasterii noastre în vesnicie. Avem fiecare o zi de nastere, cand maicile noastre ne-au adus în aceasta lume. Însa azi este ziua în care Hristos   ne-a nascut pentru vesnicie.

          Rostirea cuvintelor: „Hristos a înviat!” nu este o simpla formula de salut, ci poarta în ea o marturisire de credinta, o marturisire a unui adevar care a schimbat drumul omului în istorie si în vesnicie. Ferice de omul care raspunde din adancul inimii: „Adevarat a înviat”!

Iubite frate, cand ai raspuns: „Adevarat a înviat!”, marturisesti ca ti-ai asumat si tu învierea ta si vesnicia ta. Învierea noastra va fi la fel pentru toti si în acelasi timp, însa vesnicia noastra va fi dupa cum ne-o pregatim fiecare înca de aici, din aceasta viata pamanteasca. Azi, marturisind: „Adevarat a înviat!”, ne asumam povara sau bucuria vesniciei. Hristos spune azi despre Sine: „Eu sunt Învierea si Viata” (In. 11, 25).

Iata, azi s-a dovedit ca într-adevar El este Învierea, adica si pe noi ne va învia, iar apoi ne va da viata vesnica. Dar, înainte de a pleca din lume, Hristos ne-a lasat o porunca si anume pe ce cale trebuie sa calatorim în aceasta viata. El a mers pe calea Crucii, iar noua ne spune: Voi sa umblati pe calea iubirii. „Aceasta este porunca Mea: „Sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (In. 15, 12).

Viata ne-a dovedit ca aceasta cale a iubirii este grea, pentru unii este mai usor a urî decat a iubi. Izvorul iubirii este Dumnezeu, asadar sa mergem tot mai des la acest izvor sa ne umplem inima de iubire si s-o împartasim si semenilor nostri. În lume este un singur izvor din care curge adevarata iubire, restul toate sunt izvoare otravite.

Nu alergati la alte izvoare, caci, band din ele, veti muri.

Azi am venit la sfanta biserica sa ne împartasim si din izvorul Luminii, caci adevarata Lumina este cea care izvoraste din Mormantul lui Hristos. Tot ce este în lume, în afara de aceasta Lumina, sunt palide umbre la care se adapostesc toti cei carora le este frica sa evadeze din viata în vesnicie.

Marturisind Învierea lui Hristos si facandu-ne partasi Învierii Lui, trebuie „sa lepadam lucrurile întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii” (Rom. 13, 12).

Iata cu ce doreste Hristos sa ne îmbracam azi: în Lumina Învierii Sale. Adica sa pazim întreaga noastra fiinta întru sfintenie, alungand gandurile rele si ducand la împlinire voia lui Dumnezeu.

Sa ne deschidem inimile si sa facem loc în ele si pentru cei care sunt în nevoi, sa nu cautam la fata omului, ci la chipul lui Dumnezeu care este în om.

Hristos este icoana vie care se afla în inimile noastre. Sa n-o întinam, ci s-o lasam sa straluceasca, asa cum stralucesc azi toate bisericile în Lumina Învierii Sale.Marturisirea credintei în Înviere devine lucratoare în noi prin faptele noastre bune, caci „credinta fara fapte este moarta” ( Iacov 2, 26).

Învierea Domnului da lumina si „lumineaza pe tot omul” (In. 1, 9). Aceasta lumina patrunde în fiinta noastra odata cu Botezul.

Martirii, prin viata lor, au ars ca niste torte vii si, chiar daca nu toti au fost arsi, faptele lor au fost faclii de lumina în lume. Prin Înviere i se da omului lumina si primeste o noua porunca de la Hristos si anume sa devina si el un om nou, un om lumina: „Fiti fii ai Luminii” (In. 12, 36). Prin cuvant, prin purtare si prin faptele noastre sa fim cum ne porunceste Hristos: „Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, ca oamenii sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din Ceruri” (Mt. 5, 16).

                  

Iubiti credinciosi,

          Hristos a petrecut de mai multe ori Pastele cu Apostolii si cu ucenicii Sai, însa numai înainte de Patima Sa a rostit la Cina cea de Taina cuvintele: „Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. (…) Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor”(Mt. 26, 26-28). A lasat atunci Apostolilor Sai, dar si noua, Cina nemuririi, pentru ca toti cei care vor gusta din aceasta Cina vor avea si ei viata vesnica. Hristos ne spune: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica si Eu îl voi învia în ziua  de apoi. Caci Trupul Meu este adevarata mancare si Sangele Meu adevarata bautura.

Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane întru Mine si Eu în el” (In. 6, 54- 56).

Iata, Cina nemuririi este încununata azi de Lumina Învierii. Painea nemuririi noastre si Lumina Învierii lui Hristos! Sa ne împartasim cu Hristos si sa traim în Lumina Învierii Lui.

Viata si Lumina sunt cele doua elemente existentiale ale acestei Zile a Învierii Domnului.

Sa aveti parte, iubitilor, de viata în Lumina lui Hristos!

Ce ne-a lasat Hristos dupa Învierea Sa?! Painea Vietii, Lumina si Pace. Aceste valori sunt vesnice si noi trebuie sa le experiem înca din viata noastra pamanteasca.

Prin Înviere, Hristos ne-a aratat ca viata este darul lui Dumnezeu si ca ea este vesnica. Viata nu poate fi arsa, caci darul lui Dumnezeu nu poate fi cuprins de nicio flacara pamanteasca. Lumina Învierii nu poate fi stinsa de niciun curent de gandire din lume. Toti cei care se lupta cu Lumina vor cadea în întuneric. Toti cei care vor încerca sa rastigneasca pacea vor pieri de sabie.

Viata, Lumina si Pacea, acestea sunt daruri lasate noua de Hristos, pe care sa le pastram si sa le cultivam în inimile noastre si ale semenilor nostri.

 

Drept maritori crestini,

          Anul acesta, 2018, tara întreaga sarbatoreste Centenarul Marii Uniri. La 1 Decembrie 1918, prin vointa tuturor romanilor, s-a realizat reîntregirea tarii si a neamului nostru romanesc. S-a înfaptuit un stat national unitar, visul de veacuri al romanilor.

Sa-i cinstim acum pe marii barbati ai neamului, fauritori de tara romaneasca si pe feciorii romani cazuti pe front. Cu sangele lor s-au trasat granitele Romaniei. Acestea sunt sfinte si nu pot fi atinse.

Dar iata ca mai avem azi o Sora basaraba care nu s-a întors acasa.

Doamne, sterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!

          Doamne, deschide-i poarta sa intre iar în marea familie romaneasca! Dorul de tara este cel mai greu dor pe care îl simte romanul cand este departe de tara. Mi-am pus de multe ori aceasta întrebare: De ce acest dor este asa de greu si nu se poate stinge din inima omului cat traieste?

Raspunsul cred ca ar fi aceasta: Romania este o tara zidita din dor.

 

Iubiti fii duhovnicesti,

Cu flacara credintei în Înviere, luminand în inimile noastre si marturisita prin lumanarile aprinse la miezul noptii, va îndemn sa umblati în aceasta viata calauziti mereu de Lumina Învierii lui Hristos.

Va îndemn de asemenea sa fiti voi însiva faclii aprinse în sfesnicul tarii si al Bisericii noastre stramosesti.

Asa cum ne spune si Înviatul din Nazaret: „Sa vada oamenii faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din Ceruri” (Mt. 5, 16).

Doamne, nu îngadui sa lipseasca niciodata Viata, Lumina si Pacea din Tara romanilor!

          Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si împartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!

 

Hristos a înviat!

 

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor,

† Ioan

al Banatului