Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Licitatie suspecta la spitalul din Lugoj. Peste doua miliarde de lei vechi pentru geamuri si usi termopan chiar si la o sectie inchisa

15 Iunie 2017

In timp ce lugojenii sunt indemnati sa doneze bani pentru aparatura in cadrul unor spectacole caritabile, conducerea spitalului din Lugoj investeste cateva sute de mii de lei in termopane.

Surse din cadrul spitalului lugojean au declarat pentru lugojinfo.ro ca in urma cu cateva zile s-a decis ca prioritate numarul unu a spitalului sa fie achizitia unor geamuri si usi. Achizitia ar fi fost una normala, numai ca sefii unitatii medicale au decis sa inlocuiasca tamplaria intr-un mod care lasa loc de foarte multe interpretari. Aceleasi surse sustin ca suma care va fi folosita pentru achizitie este una foarte mare si depaseste 250.000 de lei. O alta ciudatenie este faptul ca ofertele trebuie depuse in termen de cinci zile. In conditiile in care sambata si duminica nu se lucreaza este greu de crezut ca toti doritorii vor putea intocmi atat de rapid actele incat sa participe la licitatii, astfel ca exista suspiciuni ca, “cumpararea directa” este una de forma, firma fiind cunoscuta dinainte. Un alt lucru care ridica semne de intrebare este faptul ca se inlocuieste tamplaria din lemn la sectia de medicina interna, BOLI INFECTIOASE, dar si la intrarea in pavilionul central. Culmea este ca sectia de boli infectioase este inchisa dupa plecarea singurului medic, iar conducerea spitalului nu a anuntat o alta destinatie pentru aceasta locatie. La carma spitalului din Lugoj se afla interimar Erwin Floroni, care i-a luat locul lui Sorin Voichescu. Boldea l-a numit pe Floroni sef dupa ce a refuzat sa ii mai prelungeasca mandatul lui Voichescu.