Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Temperaturi de peste 50 de grade in vagoane. Angajatii CFR de pe unele trenuri si din statii pregatiti sa ofere apa calatorilor

02 August 2017

CFR face mai multe recomandari persoanelor care in aceasta perioada folosesc trenul ca mijloc de transport.

În aceasta perioada, în parcurs, în Depouri si Revizii de Vagoane se fac verificari suplimentare la instalatiile de climatizare pentru diminuarea si evitarea defectarilor de natura tehnica. Cu toate acestea, pot aparea situatii neprevazute si disfunctionalitati la temperaturi extreme de peste 35 de grade care la nivelul sinei si a cutiei vagonului pot însemna si peste 50 de grade Celsius. 

Pentru derularea traficului în conditii de siguranta, în contextul avertizarilor meteo emise de Administratia Nationala de Meteorologie, CFR Infrastructura poate reduce viteza de circulatie a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite portiuni de cale ferata.  

"Reducerea vitezei de circulatie, în anumite intervale de timp, în care temperaturile depasesc limitele normale, este o masura obligatorie pentu siguranta traficului feroviar, aplicata de majoritatea administratiilor de cale ferata din lume, nu doar din România. Pasagerii sunt rugati ca înainte de efectuarea calatoriei sa solicite informatii despre posibilele întârzieri ale trenurilor", a anuntat CFR.

RECOMANDARI pentru pasageri la calatoria cu trenul în conditii de canicula:

Pentru toti pasagerii si în special pentru persoanele cu sensibilitate crescuta la caldura sau care nu suporta temperaturile ridicate din cauza unor afectiuni medicale, recomandam:

·         sa aiba o sticla cu apa;

·         sa aiba medicatia necesara în caz de nevoie;

·         daca se simt rau în timpul calatoriei sau daca observa ca o persoana are nevoie de ajutor sa anunte imediat personalul de tren.

În caz de nevoie, în unele trenuri si în gari personalul feroviar este pregatit sa ofere apa calatorilor.