Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Legea preventiei a fost adoptata. De cand intra in vigoare si ce presupune

29 Noiembrie 2017
Lugoj Info.ro -Legea preventiei a fost adoptata

Legea prevenirii, initiata de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, a fost adoptata.

Grandent

Parlamentul Romaniei a legiferat textul, documentul fiind trimis spre promulgare Presedintelui Romaniei. Legea vizeaza doua directii majore de actiune. Prima dintre ele se refera la crearea cadrului optim de educare si informare a agentilor economici. 

“Ministerul pentru Mediul de Afaceri va dezvolta un portal dedicat informarii publice, autoritatile cu atributii de control, constatare si sanctionare a contraventiilor avand obligatia, pe de o parte, sa elaboreze si sa difuzeze materiale documentare si ghiduri, iar pe de alata parte, sa aloce pe pagina de internet proprie sectiuni special dedicate informarii publice. Acestea vor cuprinde drepturile si obligatiile persoanelor care sunt supuse activitatilor de control, precum si atributiile autoritatilor care constata contraventiile si aplica sanctiunile.Cea de a doua directie de actiune a Legii prevenirii se refera la identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control. Acest pilon face referire la mecanismul aplicarii sanctiunii contraventionale a avertismentului, la prima abatere, fara alte sanctiuni complementare, dar cu întocmirea unui plan de remediere care contine un termen de pana la 90 de zile si un set de masuri de remediere. “, au declarat reprezentantii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat pentru Lugoj Info.ro.

 În aplicarea legii, contraventiile, precum si modelul planului de remediere care se anexeaza la procesul-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, se stabilesc prin Hotarare a Guvernului. Acest act normativ este initiat de catre Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, care deja lucreaza la proiect si se adopta de catre Guvern în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I a Legii prevenirii.        

 Legea prevenirii intra în vigoare la 20 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. 

Contraventiile care vor fi introduse în lege la propunerea expertilor din 17 ministere cu atributii de reglementare si control sunt din domeniile fiscal, legislatia muncii, agricultura, turism, ape si paduri,  protectia mediului, comunicatii, educatie, protectia consumatorului, administratiei locale, afacerilor interne.

Linia de demarcatie a contraventiilor care vor intra sub incidenta legii si acele fapte care nu vor putea beneficia de prevenire din cauza gradului de pericol ridicat pe care îl prezinta, va fi stabilita de fiecare minister în parte.