O noua petitie a fost lansata la sfarsitul saptamanii in mediul online, prin care se solicita intocmirea unui ghid privind reabilitarea cladirilor. Initiativa ii apartine lui Oliviu Gaidos, unul dintre cei mai infocati aparatori ai cladirilor vechi din oras. ”Dragi lugojeni, pentru ca avem – înca – un oras frumos, încarcat de traditie si istorie, în care dorim ca generatiile urmatoare sa traiasca si sa se bucure de farmecul sau, un loc în care natura (raul Timis cu malurile sale) este completata de arhitectura provinciala de inspiratie central-europeana a imobilelor, va îndemn sa semnati petitia prin care îi cerem arhitectului-sef sa elaboreze un „Ghid de bune practici pentru reabilitarea cladirilor din centrul istoric“. Haideti sa încercam, pe ultima suta de metri, sa salvam ce a mai ramas. Cu aceasta ocazie sa il scoatem din adormire pe inginerul care de peste 15 ani a „supravegheat“ involutia arhitecturala a Lugojului. În ultimii 26 de ani, Lugojul a pierdut cladiri reprezentative, altele au fost mutilate irecuperabil, din rea-vointa sau necunoastere, iar în zona centrala, si nu numai, au aparut imobile urate, care ilustreaza perfect haosul urbanistic din ultimele decenii. Un asemenea ghid este necesar pentru ca el informeaza proprietarii cu privire la culorile si materialele pe care le pot folosi la o cladire istorica, tamplaria de lemn si elementele de feronerie care trebuie conservate, importanta mentinerii echilibrului estetic si specificul cartierelor istorice etc. Asemenea oraselor Timisoara, Sibiu, Reghin, Oradea, Campulung s.a., Lugojul trebuie sa aiba un îndrumar care sa informeze si sa sensibilizeze cetatenii cu privire la importanta conservarii zestrei noastre arhitecturale”, se precizeaza in petitie. In mai putin de 24 de ore de la lansare, 20 de lugojeni si-au afirmat sustinerea pentru aceasta initiativa.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
SEMNEAZA PETITIA AICI





