joi, 4 decembrie 2025
9.3 C
Lugoj

Progres semnificativ pentru compania spaniolă FCC pe tronsonul Lugoj – Timișoara. Câțiva kilometri de șină și mii de traverse au fost deja demontate

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Compania câștigătoare a licitației pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Lugoj – Timișoara înregistrează avans în lucrări.

În prezent, echipele sunt aproape de a finaliza extragerea șinelor de cale ferată și a traverselor din zona stației CFR Lugoj. Aproape toate liniile care nu erau esențiale au fost deja dezafectate. În câteva săptămâni, se preconizează începerea lucrărilor la pasajul de pe strada Banatului, urmând și demolarea pasarelei pietonale din apropierea gării. Surse din cadrul CFR afirmă că, în acest moment, cele mai importante lucrări așteaptă finalizarea procedurilor pentru obținerea avizelor necesare și efectuarea unor exproprieri. Reamintim că, pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Lugoj – Timișoara Est (54,13 km), constructorul va efectua următoarele lucrări:

  • Dublarea liniei de cale ferată,
  • Modernizarea stațiilor Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare,
  • Modernizarea a 5 halte de călători,
  • Modernizarea a 14 poduri și 39 de podete,
  • Instalarea sistemelor automate de semnalizare la 17 treceri la nivel cu calea ferată,
  • Implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu,
  • Construcția a cinci pasarele pietonale în stațiile Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș, Remetea Mare,
  • Construcția a două pasarele pietonale în haltele Chizătău și Izvin,
  • Construcția unui pasaj superior în stația Lugoj (strada Banatului),
  • Montarea de panouri fonoabsorbante.

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Cum va fi vremea la Lugoj, dar și în tot Banatul. Prognoza ANM până pe 14 decembrie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru...

Program de lucru pentru 1 decembrie, Zona 1 și Zona 0 Timiș

Compania RETIM informează clienții și colaboratorii săi cu privire...
logo
Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.