Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 18 – 31 martie.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Meteorologii precizează că în primele două zile din interval, valorile termice maxime vor fi în scădere, de la medii regionale de 14 grade, până spre 10 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește treptat până la medii de 18…20 de grade. Pe 27 martie este estimată o nouă scădere, până la valori termice maxime în jurul a 14 grade, ce va fi urmată de o încălzire spre finalul lunii, când se vor atinge maxime de 17…18 grade. Temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 0 grade în perioada 18 – 21 martie, vor crește semnificativ în 24 și 25 martie, când media acestora va atinge 7…8 grade, iar în a doua săptămână, caracteristice vor fi valorile de 3…5 grade. Intervalul mai probabil cu precipitații din următoarele două săptămâni va fi între 23 și 28 martie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice, și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.





