duminică, 3 mai 2026
9.3 C
Lugoj
spot_img

Accident în apropiere de Gavojdia. Un șofer, se pare că drogat, s-a răsturnat cu mașina

Data:

spot_img
spot_img

Un șofer de 27 de ani din Timișoara a ajuns luni la spital după ce s-a răsturnat cu mașina. Polițiștii au anunțat că accidentul s-a petrecut pe raza localității Gavojdia, iar șoferul a ieșit pozitiv la testarea cu aparatul Drugtest.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

„Un tânăr de 27 de ani a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Caransebeș înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive. În acest caz, cercetările sunt continuate pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale”, a anunțat IPJ Timiș. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

foto: ARHIVĂ

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Forțe sporite de ordine în minivacanța de 1 Mai. Lacul Surduc și Valea lui Liman, atent monitorizate

Polițiștii și jandarmii din Timiș anunță măsuri suplimentare pentru...

Accident pe DN 6, între Lugoj și Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc marți, pe DN...

Primul accident din acest an cu motociclist. Un tânăr a ajuns la spital

Un tânăr de 21 de ani a ajuns sâmbătă...

Șoc la un liceu din Lugoj. Profesor arestat

Un profesor în vârstă de 29 de ani a...