duminică, 10 mai 2026
17.2 C
Lugoj
spot_img

Finanțarea spitalului poate fi salvată. Dobra nu a semnat ÎNCĂ rezilierea

Data:

spot_img
spot_img

Primarul Călin Dobra continuă să caute scuze după ce Ministerul Sănătății a notificat Primăria Lugoj să restituie banii deja încasati pentru construcția noului spital din Lugoj. Administrația locală mai are la dispoziție exact 25 de zile, din cele 30 prevăzute în notificare, pentru returnarea sumelor cheltuite în conturile indicate de către Ministerul Sănătății. Surse din cadrul Primăriei Lugoj susțin că șansele ca proiectul să continue sunt mici, dacă este să luăm în considerare faptul că lui Călin Dobra i-a fost transmisă notificarea prin care contractul ar fi fost reziliat. Cu toate acestea, juridic, rezilierea contractului de finanțare nu ar fi fost semnată, acest document fiind cel mai important pentru anularea finanțării. Imediat după ce în spațiul public a apărut informația că spitalul nou nu se mai face, politicieni locali, județeni și chiar de la nivel național s-au întrebat, pe bună dreptate, dacă se poate reveni asupra deciziei. Având în vedere cele întâmplate, majoritatea celor interesați de situație cred că decizia îi aparține doar lui Dobra. Social-democratul a declarat marți că va merge la București cu Alfred Simonis pentru a avea o discuție cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, încercând cel mai probabil să repare gafa majoră care lasă Lugojul fără un spital nou. Urmează să aflăm în zilele următoare când vor merge Dobra și Simonis la București și ce au decis, dar mai ales dacă Dobra va semna rezilierea contractului.”

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Campanie de colectare gratuită a materialelor periculoase din gospodărie

Lugoj - e timpul pentru curățenia de primăvară, dar...

Tragedie. Doi bărbați au murit după ce un ATV s-a izbit violent de un copac

Un grav accident s-a produs duminică după-amiază în apropierea...