DNA a descins la mai multe firme din Lugoj, după un flagrant pus la cale de procurori. Conform unor surse judiciare, ofițeri BCCO, împreună cu colegi din alte structuri, au descins la mai multe firme și locuințe din Timiș și Arad, inclusiv la sediul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) din Timișoara.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Oameni de afaceri din toată zona de vest a țării au fost monitorizați în ultimele luni, iar după flagrant au fost organizate zeci de percheziții care i-au vizat pe funcționari și patroni.
Conform surselor LugojInfo.ro, peste 20 de persoane au fost duse la Timișoara pentru audieri. Mai mulți inspectori ISCTR sunt suspectați de luare de mită, iar patronii — de dare de mită, după ce cele două părți s-ar fi înțeles ca unele transporturi să circule pe drumuri fără a fi controlate.
Surse judiciare susțin că este vorba despre o acțiune de proporții, care vizează funcționari publici cu funcții importante. Un comunicat oficial din partea DNA este așteptat miercuri dimineață, când procurorii vor decide și măsurile care vor fi luate împotriva persoanelor ridicate marți seara.





