duminică, 10 mai 2026
22.2 C
Lugoj
spot_img

Podul de Fier, închis. Ce reguli noi se aplică pe durata lucrărilor

Data:

spot_img
spot_img

Constructorul și administrația locală au căzut de acord asupra închiderii uneia dintre cele mai importante căi de traversare peste râul Timiș din zona centrală. Așa cum s-a anunțat deja, începând cu data de 11 mai, traficul rutier va fi blocat complet, fiind interzis accesul mașinilor.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Primăria Lugoj face apel la participanții la trafic să aleagă, pentru traversarea pietonală, podul din zona Ștrand și Podul de Beton, iar șoferii să încerce să folosească Podul de Beton, dar și șoseaua de centură, după caz.

Un lucru foarte important pentru șoferi este respectarea indicatoarelor din zona podului și a sensurilor unice.

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a declarat zilele trecute că, cel puțin deocamdată, nu s-a impus luarea unor măsuri mai drastice pentru fluidizarea circulației, chiar dacă este luat în calcul un disconfort în rândul șoferilor.

„La momentul de față nu a fost luată încă o decizie finală. Începând de luni, podul va fi închis, iar timp de o săptămână situația traficului va fi monitorizată de Poliția Locală și Poliția Rutieră. Ulterior, în funcție de modul în care se va desfășura circulația, se va decide ce măsuri vor fi luate pentru fluidizarea traficului”, a precizat Dobra.

Conform unui plan discutat la nivelul Primăriei Lugoj între factorii de decizie, redeschiderea Podului de Fier s-ar putea face mai repede decât este estimat, respectiv în luna august și nu în septembrie, cum s-a stabilit inițial. Totuși, atingerea acestui obiectiv depinde de mai mulți factori independenți de voința constructorului sau a administrației locale.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII