vineri, 15 mai 2026
20.2 C
Lugoj
spot_img

Accident mortal pe E70, lângă Găvojdia. Un șofer a murit după impactul cu un autotren

Data:

spot_img
spot_img

Un grav accident rutier s-a produs pe drumul european E70, în apropierea localității Găvojdia. La locul intervenției au fost mobilizate de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și șase pompieri.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

În accident au fost implicate un autoturism și un autotren, în cele două vehicule aflându-se doar conducătorii auto.

În urma impactului violent, șoferul autoturismului, un bărbat, a fost proiectat în afara mașinii. Din păcate, la sosirea echipajelor medicale, medicul prezent la fața locului a constatat decesul acestuia.

Șoferul autotrenului a fost evaluat medical la locul accidentului și a primit îngrijiri, urmând să fie transportat la spital pentru investigații suplimentare.

„Un bărbat de cetățenie bulgară, în vârstă de 46 de ani, a condus un autotren pe E70 dinspre localitatea Jena spre Lugoj, iar la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din județul Caraș-Severin. În urma impactului, bărbatul de 69 de ani a fost aruncat din autoturism în afara părții carosabile, acesta fiind decedat. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.”, anunță IPJ Timiș.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Ce înseamnă o experiență premium la casino online?

Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă o experiență premium la...

Camere de supraveghere 4G  – cum îți protejezi casa în mod inteligent

În ultimii ani, interesul pentru sistemele de securitate inteligente...