vineri, 22 mai 2026
25.3 C
Lugoj
spot_img

Incendiu la remorca unui autotren pe autostrada A1, lângă Balinț. Trafic afectat pe sensul Făget – Timișoara

Data:

spot_img
spot_img

Pompierii timișeni au intervenit în această dimineață, în jurul orei 06:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la remorca unui autotren aflat în mers pe autostrada A1, la kilometrul 457, în apropierea localității Balinț, pe sensul de deplasare Făget – Timișoara.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu șapte pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj, precum și o autospecială de stingere cu doi pompieri de la Stația de Pompieri Făget.

Potrivit ISU Timiș, incendiul s-a manifestat la nivelul remorcii autotrenului, care transporta produse alimentare. Șoferul a reușit să decupleze la timp capul tractor, astfel încât acesta nu a fost cuprins de flăcări.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului efectul termic produs prin frecare mecanică, cel mai probabil din cauza unor frâne blocate.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII