Se strange latul! Doi revolutionari lugojeni ridicati de organele de ancheta

16 Noiembrie 2016
lugojinfo.ro -Doi revolutionari lugojeni ridicati de organele de ancheta

Doi revolutionari din Lugoj au fost ridicati miercuri la pranz si dusi la Bucuresti.

Unul dintre ei a acceptat sa vorbeasca pentru lugojinfo.ro si a sustinut continuu ca prezenta lui in fata anchetatorilor este doar in calitate de martor. ”Este adevarat, sunt cu domnii de la Bucuresti, merg pentru niste audieri. Mai mult nu stiu. Mi-au spus doar sa ii urmez, mi-au aratat un act, m-am imbracat si gata. Din ce stiu, sunt in calitate de martor. Merg la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie. Am inteles ca mai este cineva ridicat din Lugoj, tot ca martor. Vedeti ce scrieti pentru ca sunt martor, am fost la revolutie si merit certificatul, scrieti de aia care au primit certificate si la revolutie au stat in sifonier. Urmeaza sa vedem ce si cum. Nu pot sa va spun ce stiu pentru ca o sa vorbesc in fata organelor de  ancheta. Sunt martor, nu suspect sau acuzat”, a declarat lugojeanul. Perchezitiile de miercuri dimineata par sa fie doar inceputul unui cutremur de proportii in asociatiile de revolutionari din tara, dar s-ar putea extinde, in zilele care urmeaza, si la Lugoj.