Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian
Hala lugoj

Adio stocuri false si transporturi multiple cu acelasi act. Cadrul legal pentru sistemul care asigura trasabilitatea materialelor lemnoase (SUMAL), aprobat de Guvern

21 Decembrie 2016
lugojinfo.ro -Cadrul legal pentru sistemul care asigura trasabilitatea materialelor lemnoase (SUMAL), aprobat de Guvern

Reglementarile referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare al acestora si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund sunt cuprinse într-o hotarare de guvern adoptata în sedinta de miercuri.

Normele aprobate de Executiv stabilesc cadrul legal pentru sistemul care asigura trasabilitatea materialelor lemnoase rezultate din exploatarea padurilor Romaniei. A fost necesar sa se aprobe acest act normativ pentru ca, în acest mandat, s-a îmbunatatit în mod semnificativ sistemul de urmarire a lemnului, numit pe scurt SUMAL. Acesta a fost utilizat si pana în prezent de operatorii economici, dar prin dezvoltarea de anul acesta s-au eliminat anumite disfunctionalitati si s-au dezvoltat componente care sprijina activitatea operatorilor economici si ale ocoalelor silvice. Mentionam cateva din functionalitatile îmbunatatite:

·       ocoalele silvice vor avea posibilitatea sa vada în timp real toate transporturile de materiale lemnoase care se fac de pe teritoriul adminsitrat de ele,

·       operatorii economici care detin  depozite de materiale lemnoase pot sa utilizeze de la intrarea în vigoare a HG toate informatiile introduse în SUMAL pentru raportari interne,

·       se elimina posibilitatea transporturilor multiple cu acelasi act de provenienta,

·       se elimina posibilitatea sa fie create stocuri false în depozite.

Sistemul permite transparentizarea circuitului pe care îl parcurge lemnul din momentul marcarii pana la destinatar, oferind cetatenilor o serie de informatii necesare pentru monitorizarea a ceea ce se întampla în padurile Romaniei.

Actul normativ intra în vigoare la 120 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial.