INCHIRIERE HALE LUGOJ

Taranii ies pe autostrada. Zeci de oameni vor sa blocheze drumul Lugoj-Deva

12 August 2015
lugojinfo.ro-Zeci de oameni vor sa blocheze drumul Lugoj-Deva foto: lugojinfo.ro

Mai multi proprietari de terenuri din localitatile de langa Lugoj ameninta ca vor bloca autostrada Lugoj-Deva daca nu li se va face dreptate.

Oamenii detin terenuri exact pe zona unde s-a construit autostrada si sustin ca nu au primit niciun leu dupa ce au fost expropriati. In plus de asta dupa ce constructia a fost finalizata reprezentantii Guvernului si cei ai CNADNR au refuzat sa mai raspunda sutelor de adrese facute de oameni. In aceste zile proprietarii de terenuri au izbucnit din nou, dupa ce firma care a construit autostrada a venit iarasi in zona pentru a reface niste lucrari mai vechi. Excavatoarele si camioanele au intrat pe terenurile din zona localitatii Tipari, astfel ca oamenii au pus la cale un protest. Din pacate, taranii nu au avut cu cine sta de vorba nici de aceasta data, deoarece seful de santier le-a inchis telefonul in nas dupa ce i s-a cerut explicatii cu privire la faptul ca utilajele au intrat pe terenul proprietate privata. Pentru ca nimeni nu vrea sa ii asculte, oamenii sunt hotarati ca in cateva saptamani sa iasa in strada si sa blocheze autostrada, doar, doar vor primi mai multa atentie din partea autoritatilor si vor fi despagubiti pentru terenurile care au fost luate de stat.