Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Garda de Mediu face verificari la Jabar unde zeci de pesti morti au fost gasiti in apropierea statiei de epurare de pe Timis

08 Iulie 2019
Lugoj Info.ro -Garda de Mediu face verificari la Jabar foto : facebook.com

Autoritatile de mediu au demarat duminica o actiune de control pe raul Timis in zona localitatii Jabar, dupa ce o persoana a filmat zeci de pesti morti, de diferite dimensiuni, in albia raului.

Cuptorul cu lemne

Deocamdata nu se stie cu exactitate din ce cauza au murit pestii, insa nu este exclus ca mortalitatea sa aiba legatura si cu statia de epurare ce apartine municipiului Lugoj si care este intr-o stare deplorabila. ”Comisarii Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul Judetean Timis au demarat un control în urma unei sesizari prin care era semnalata existenta unor pesti morti pe raul Timis, în zona Jabar - statia de epurare Lugoj. Întrucat cauza mortalitatii piscicole nu a fost stabilita, echipa de comisari care s-a deplasat la fata locului a dispus prelevarea, de catre ABA Banat, a unor probe de apa din zona statiei de epurare, precum si extragerea pestilor morti. În functie de rezultatele analizelor si de verificarile ulterioare, vor fi luate masurile care se impun”, au anuntat reprezentantii Garzii Nationale de Mediu. Nu este prima oara cand oamenii care merg la pescuit gasesc pesti morti in aval de Lugoj. In urma cu aproape doi ani, sute de pesti morti au fost gasiti pe Timis la Racovita, Ficatari, Hitias, Dragoiesti si Ohaba Forgaci. Nici pana astazi Garda de Mediu nu a anuntat cauza mortalitatii si nici cine se face vinovat de acest dezastru piscicol. Societatea Meridian 22 Lugoj este amendata constant pentru faptul ca apele uzate ale municipiului sunt deversate direct in raul Timis. In statia de epurare au fost investite milioane de euro, insa aceasta nu functioneaza la parametri normali.