Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Ca la noi la nimenea. Autostrada pana la Deva nu se mai deschide la sfarsitul lunii, iar Dancila cere revocarea sefului CNAIR

09 Iulie 2019
Lugoj Info.ro - Autostrada pana la Deva nu se mai deschide la sfarsitul lunii, iar Dancila cere revocarea sefului CNAIR foto : DRDPT

La nici 24 de ore de cand ministrul transporturilor a anuntat ca circulam la sfarsitul acestei luni pe autostrada de la Nadlac sau Lugoj pana la Deva, autoritatile se razgandesc.

Cuptorul cu lemne

Dupa ce sute de soferi au reactionat la anuntul facut de catre Razvan Cuc si au atras atentia ca autostrada nu poate fi deschisa din cauza catorva kilometri lipsa in zona Holdea –Cosava, premierul Viorica Dancila a aflat ca sefii de la transporturi habar nu au ce se intampla pe loturile 3 si 4 de pe A1. Viorica Dancila ”si-a exprimat ferm nemultumirea legata de faptul ca actuala conducere a Companiei Nationale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) a dezinformat în legatura cu stadiul lucrarilor pentru loturile 3 si 4 ale Autostrazii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfarsitul anului 2018. În urma analizei din care au rezultat întarzieri nejustificate si un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructura de transport si avand în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întarzieri în realizarea investitiilor, prim-ministrul Viorica Dancila a cerut ministrului Transporturilor, Razvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din functia de director general interimar al CNAIR”, se precizeaza intr-un comunicat al Guvernului. In aceste conditii este de asteptat ca CNAIR sa aiba un sef nou in cateva zile.