Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Ultimul curs de asistenti maternali profesionisti din acest an. Pana cand se depun cererile

03 Septembrie 2020
Lugoj Info.ro -Ultimul curs de asistenti maternali profesionisti din acest an foto: totuldespremame.ro

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti.

Asistentul maternal profesionist este persoana fizica, atestata în conditiile legii, care asigura, prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau, cresterea, îngrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care îi primeste în plasament sau în încredintare.

Persoanele interesate sunt asteptate sa depuna o cerere de evaluare la DGASPC Timis. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timis pana în data de 30 octombrie 2020 (intervalul de lucru cu publicul este de luni pana vineri, între orele 9.00 - 12.00). De asemenea, acestea pot fi transmise prin posta, cu confirmare de primire (DGASPC Timis, Piata Regina Maria nr. 3, Timisoara, jud. Timis) sau scanate si transmise prin e-mail la adresele Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

În urma depunerii cererii, angajatii din cadrul D.G.A.S.P.C. Timis vor efectua o evaluare sociala a persoanei solicitante, care consta în vizite la domiciliul acesteia, discutii cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum si o evaluare psihologica.

Ulterior evaluarii, persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesionala în vederea obtinerii atestatului de asistent maternal profesionist, putand fi angajate numai dupa obtinerea acestui document.

Cursurile de formare profesionala vor fi organizate, cu respectarea tututor normelor de preventie si siguranta, la sediul DGASPC Timis si au o durata de minim 60 de ore.

Cursul este gratuit. Conform legii, nu vor putea deveni asistenti maternali profesionisti persoanele care:

  • au suferit o condamnare prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni;
  • au fost decazuti din drepturile parintesti, sau al caror copil a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva;
  • sufera de boli cronice transmisibile si boli psihice.

Mai multe informatii privind organizarea acestui curs, pot fi obtinute la Biroul Comunicare, Registratura, Relatii cu Publicul din cadrul DGASPC – telefon 0256-490281, 494030.