Serviciile vor fi suspendate. Portalul ANAF va fi indisponibil sambata si duminica

19 Noiembrie 2020
Lugoj Info.ro - Portalul ANAF va fi indisponibil sambata si duminica

MFP si ANAF anunta lucrari de modernizare la reteaua de comunicatii a Agentiei Fiscale.

Respect pt lugojeni
Kuhntop

Ministerul Finantelor Publice, prin Centrul National de Informatii Financiare si Agentia Nationala de Administrare Fiscala deruleaza, în perioada 21 – 22 noiembrie a.c., operatiuni de modernizare a retelei de comunicatii SAN (Storage Area Network), interventii ce vor genera, în perioada mentionata, indisponibilitatea serviciilor electronice furnizate prin intermediul portalului www.anaf.ro. Interventiile specialistilor CNIF asupra retelei informatice vor începe la ora 9.00, în data de sambata, 21 noiembrie a.c., si vor continua pana la ora 9.00 a urmatoarei zile.
 “Ne cerem scuze anticipat pentru inconvenientele create si va asiguram ca întreprindem toate demersurile necesare pentru finalizarea acestei operatiuni înainte de ora planificata. Pandemia a determinat accelerarea digitalizarii la nivel guvernamental, ANAF fiind o institutie cheie în ceea ce priveste serviciile electronice oferite contribuabililor. MFP si ANAF optimizeaza permanent aplicatiile informatice pentru îmbunatatirea administrarii fiscale a contribuabililor, atat din perspectiva procedurilor interne pentru eficientizarea proceselor, cat si din perspectiva utilizarii serviciilor electronice de catre contribuabili. Astfel, cream posibilitatea de digitalizare pe scara mai larga a formularisticii primite si transmise de catre ANAF, iar, pe de alta parte, dezvoltam interconectarea cu alte institutii pentru asigurarea comunicarii electronice a datelor la nivel inter-institutional si pentru a reduce prezenta contribuabililor la ghiseu.”, anunta Agentia Nationala de Administrare Fiscala intr-un comunicat de presa.