Imprimă această pagină

Lugojenii vor putea cumpara rosii din Oltenia. Solutia gasita de producatorii de legume din sudul tarii pentru a vinde la Lugoj

14 Aprilie 2021
Lugoj Info.ro- Lugojenii vor putea cumpara rosii din Oltenia

Nu mai este nici un secret ca Lugojul este o piata de consum foarte buna pentru multi producatori, mai ales cei de legume.

In urma cu cateva zile, primarul Lugojului, Claudiu Buciu a anuntat ca producatorii din alte zone ale tarii trebuie sa faca loc legumicultorilor din Banat si asta pentru ca primarul a considerat ca cei dintai care trebuie sa aiba acces la cumparatorii lugojeni sunt chiar taranii din Lugoj, Belint sau din judetele invecinate. Decizia nu le-a cazut bine mai multor producatori din Oltenia care s-au simtit direct vizati, astfel ca au incercat sa se victimizeze sustinand ca primarul ii discrimineaza, asta desi recunosc ca pe ei ii intereseaza puterea de cumparare a lugojenilor si preturile, care in unele cazuri sunt si de cinci ori mai mari decat la Craiova sau Calafat. Vazand ca primarul este de neinduplecat, producatorii din sudul tarii au gasit o solutie sa vanda in continuare marfa la Lugoj. Unii dintre ei au ajuns la o intelegere cu lugojenii care detin aprozare, astfel ca o parte din marfa va ajunge pe rafturile acestor societati comerciale. Producatorii sustin ca asa nu vor mai fi nevoiti sa doarma prin masini, cum au facut in anii trecuti, in piata, iar aprozarele sunt plasate in unele locuri din cartiere aproape la fel de circulate ca piata. Solutia gasita de producatorii de legume care nu vor mai putea sa vanda in piata este demult aplicata de o parte a legumicultorilor din Belint. Unii au inchiriat spatii sau si-au pus marfa la vanzare prin intermediul unor mici magazine de cartier.

Citeste si: