O statuie va fi ridicata in Piata IC Dragan. Propunerea a fost facuta de Episcopia Greco-Catolica Lugoj

22 Noiembrie 2021
Lugoj Info.ro -O statuie va fi ridicata in Piata IC Dragan.

Consilierii locali vor trebui sa isi exprime optiunea cu privire la amplasarea unei statui in Piata IC Dragan.

Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco - Catolica de Lugoj, prin reprezentantul sau Episcop Alexandru Mesian, propune Consiliului Municipal Lugoj adoptarea unei hotarari privind aprobarea amplasarii unei statui reprezentandu-l pe Fericitul Episcop Ioan Balan, în Piata Josif Constantin Dragan. în proximitatea Catedralei Coborarea Sfantului Spirit. Episcopul Ioan Balan s-a nascut la Teius, la 11 februarie 1880. A studiat Teologia la Seminarul Central din Budapesta. În 1903 a fost hirotonit preot. Si-a continuat apoi studiile la Viena. A revenit la Blaj, iar în 1909 s-a mutat la Bucuresti, unde se cerea un confesor greco-catolic. În 1919 a revenit la Blaj, unde a fost numit Canonic Mitropolitan, iar în 1921 Rector al Academiei de Teologie Blaj. În 1929 a fost numit delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codului Canonic al Bisericilor Rasaritene. În noiembrie 1936 a fost consacrat la Blaj ca si Episcop al Lugojului, în urma numirii Episcopului Alexandru Nicolescu ca Mitropolit. Alaturi de ceilalti Episcopi greco-catolici, este arestat în octombrie 1948. A fost dus la manastirea ortodoxa de la Dragoslavele, apoi la Manastirea ortodoxa de la Caldarusani (februarie 1949) si de acolo la Penitenciarul din Sighetul Marmatiei (mai 1950). A fost mutat cu domiciliul obligatoriu la Manastirea Curtea de Arges (1955). În 1956 a fost transferat la Manastirea ortodoxa de maici de la Ciorogarla (langa Bucuresti), unde a ramas în izolare pana la sfarsitul vietii. Îmbolnavindu-se grav, a încetat din viata într-un spital din Bucuresti, în ziua de 4 august 1959. A fost înmormantat în cimitirul Belu catolic. La 8 octombrie 2013, are loc exhumarea osemintelor Episcopului Ioan Balan, acestea fiind asezate la 23 noiembrie 2013 în catedrala greco - catolica din Lugoj. Recunoasterea martiriului Episcopului Ioan Balan, un model de libertate în credinta, de milostivire si de aparare a credintei în fata oricarei ideologii, la 2 iunie 2019 are loc beatificarea acestuia, alaturi de alti 6 episcopi martiri, la Blaj pe Campia Libertatii, printr-o Sfanta Liturghie Solemna, pontificata de Papa Francisc. Episcopia Greco Catolica de Lugoj precizeaza ca amplasarea statuii se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul, autorizarea executarii lucrarilor de constructii, precum si cu avizul privind conceptia artistica a monumentului emis de catre Comisia Zonala a Monumentelor de For Public. Discutiile pe aceasta tema au fost programate in sedinta Consiliului Local din 25 noiembrie.