Nimeni nu are dreptul sa se joace cu vietile oamenilor. Liberalii se tin de cuvant si pun pe masa colegilor consilieri actul de donatie al terenului

23 Februarie 2022
Lugoj Info.ro - Liberalii se tin de cuvant si pun pe masa colegilor consilieri actul de donatie al terenului foto : Lugoj Info.ro (ARHIVA)

Consilierii liberali vor solicita in sedinta convocata pentru luni, 28 februarie, aprobarea colegilor de a accepta donatia unui teren aflat in intersectia strazii Tapiei.

PNL Lugoj a achizitionat bucata de aproximativ 300 de metri patrati dupa ce USR si PSD au refuzat ca terenul necesar construirii sensului giratoriu sa fie cumparat din banii lugojenilor. Era vorba de doar 3000 de euro. Liberalii, dar si o majoritate covarsitoare a lugojenilor considera ca sensul giratoriu trebuie ridicat cat mai rapid pentru evitarea unor noi tragedii, chiar daca specialistii spun ca aceasta constructie nu va reduce la zero riscul de accidente. CNAIR prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara a indicat ca solutie construirea sensului de catre Primaria Lugoj urmand sa avizeze proiectul. Donatia va fi facuta, fara nici o pretentie, de catre viceprimarul municipiului Lugoj, Bogdan Blidariu si sotia, cei doi achizitionand terenul in numele consilierilor locali liberali. „Fiind de notorietate faptul ca de la darea în folosinta, în zona industriala Tapiei de pe soseaua de centura si-au pierdut viata mai multe persoane si au fost ranite cateva zeci, precum si faptul ca în fiecare zi, sute de persoane strabat drumul Tapiei prin punctul denumit si "intersectia mortii", obligatia autoritatii locale este aceea de a întreprinde masuri vremelnice pentru prevenirea acestor evenimente. În considerarea celor de mai sus, primarul municipiului Lugoj a initiat proiectul de hotarare nr.274 din 13.12.2021 în scopul demararii procedurilor de achizitionare a terenului în cauza, proiect care nu a îndeplinit cvorumul necesar adoptarii hotararii. Prin urmare, în vederea solutionarii urgente a situatiei, fiind o problema majora de interes local ce nu suporta amanare, grupul consilierilor locali PNL a decis si s-a procedat la achizitionarea suprafetei de 304 m.p. teren intravilan, în scopul donarii acesteia municipalitatii”. Consilierii liberali fac apel la colegii lor sa accepte donatia si proiectul constructiei sensului sa mearga mai departe. Va reamintim ca USR si PSD au facut front comun si au respins achizitia terenului invocand tot felul de motive neserioase, problema care pune in pericol viata a sute de lugojeni fiind tratata strict politic de catre consilierii condusi de Calin Dobra si Erwin Floroni.