GYM PELE

(UPDATE) Femeie salvata inainte sa se arunce de pe un pod din Lugoj. Cine a oprit-o

15 Iunie 2022
Lugoj Info.ro -Femeie salvata inainte sa se arunce de pe un pod din Lugoj foto: Lugoj Info.ro

O femeie a incercat sa se arunce de pe pasajul aflat pe strada Buziasului, miercuri la pranz.

Femeia, care are in jur de 30 de ani, i-a atras atentia unui livrator de pizza ce trecea intamplator prin zona. Barbatul a reusit sa o tina pe femeia care incerca sa se urce pe parapetii podului si a sunat la 112. Un echipaj de la ambulanta din Lugoj, dar si unul de la politie au ajuns in cateva minute pe pasajul de pe strada Buziasului. Agitata, femeia a fost preluata de echipajul de pe salvare si i-au fost acordate primele ingrijiri medicale.

Incoerenta, aceasta a furnizat cateva informatii vagi sustinand ca este din Ucraina. Politistii incearca sa afle cine este si ce a determinat-o sa recurga la un asemenea gest. Se pare ca femeia era in stare de ebrietate, astfel ca tentativa ei de a se sinucide s-a incheiat la spital, de unde, dupa, ce se va linisti si va fi tratata, va putea da mai multe informatii oamenilor legii.

(UPDATE) Dupa cateva ore de stat in spital, femeia a plecat împreuna cu concubinul sau spre adresa de domiciliu, iar la semaforul de la intersectia strazilor Bucegi cu Nicolae Titulescu, în timp ce autoturismul era în miscare, a deschis portiera cu intentia de a coborî din acesta, situatie surprinsa de catre un echipaj de jandarmi. În urma acestui incident, politistii lugojeni au întocmit un proces verbal de  internare nevoluntara, femeia fiind transportata la o clinica de psihiatrie din municipiul Timisoara, în vederea internarii.