GYM PELE

Politia face controale la proprietarii de caini si pisici. Zeci de avertismente, date in doua zile

29 Iunie 2022
Lugoj Info.ro -Politia face controale la proprietarii de caini si pisici foto : IPJ Timis

La sfarsitul saptamanii trecute, politistii Biroului pentru Protectia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis au facut mai multe controale, dar si o actiune de prevenire in satele din zona municipiului Timisoara.

Politistii vor ajunge in scurt timp si in zona Lugojului, iar echipele sunt insotite si de reprezentanti ai primariilor, ai asociatiilor pentru protectia animalelor si voluntari. Politistii, dar si reprezentantii ONG-urilor pentru protectia animalelor sustin ca obiectivul acestor controale este constientizarea proprietarilor sau detinatorilor de caini sau pisici cu privire la necesitatea sterilizarii acestora, în vederea reducerii numarului de caini si pisici abandonate pe domeniul public, cat si cu privire la obligatiile si sanctiunile în domeniu.

“Obiectivele principale ale actiunii au fost prevenirea abandonului pe domeniul public, promovarea detinerii responsabile a cainilor si pisicilor, precum si promovarea sanatatii si bunastarii acestor specii de animale. Avand în vedere numarul de incidente în care sunt implicati caini sau pisici cu sau fara stapan, aspecte datorate în principal, nesterilizarii acestora, nefiind respectate prevederile legale incidente Legii nr. 205/2004R, privind protectia animalelor, Ordinului nr. 1/2014, privind identificarea si înregistrarea cainilor cu stapan, OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, politistii Biroului pentru Protectia Animalelor au informat cetatenii cu privire la necesitatea sterilizarii animalelor. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru animalele pe care le detinem, aceste suflete care ne ofera afectiunea neconditionat, astfel ca avem obligatia de a le asigura cel putin standardele minime privitoare la bunastarea lor. Recomandam cetatenilor sa manifeste grija fata de animale, sa le asigure un adapost corespunzator, care sa le poata oferi protectie, precum si sa le asigure cantitati suficiente de apa si mancare, deoarece toti detinatorii de animale au obligatia legala de a lua masurile necesare astfel încat sa evite orice suferinta ce ar putea fi provocata acestora”, au anuntat politistii.