Hella face primii pasi pentru semaforizarea intersectiei de pe strada Tapiei din Lugoj

07 Decembrie 2017
Lugoj Info.ro -Hella face primii pasi pentru semaforizarea intersectiei de pe strada Tapiei din Lugoj foto: Lugoj Info.ro

Reprezentantii Hella Lugoj au facut primii pasi pentru a semaforiza intersectia de pe soseaua de centura a municipiului Lugoj.

Acest lucru se intampla la mai bine de un an de cand autoritatile au promis in campania electorala ca vor face tot ce le sta in putere ca intersectia de pe strada Tapiei sa nu mai faca victime omenesti. Cum campania electorala si alegerile au trecut, Francisc Boldea, primarul Lugojului, dar si alti indivizi care s-au batut cu pumnii in piept ca sunt interesati de rezolvarea problemei, nu au mai facut nimic in a gasi o solutie pentru intersectia care a facut mai multi morti si zeci de raniti. Rand pe rand autoritatile si-au pasat responsabilitatea, ba mai mult, primarul a considerat ca nu e treaba administratiei locale sa se implice in problema, desi, la intalnirea la care presa a fost chemata sa ii pozeze, sefii de institutii pareau foarte preocupati sa gaseasca solutii. Hella Romania, compania care detine in zona o fabrica, nu a mai asteptat scuzele CNAIR sau ale Primariei Lugoj si a solicitat in urma cu cateva zile un certificat de urbanism prin care anunta ca doreste sa inceapa semaforizarea intersectiei. Documentul este unul foarte important, insa pana la construirea propriu-zisa a semaforizarii mai este cale lunga, reprezentantii administratiei locale sustinand ca cel mai important aviz este cel ce urmeaza sa fie eliberat de catre CNAIR, administratorul soselei de centura a municipiului. Avand in vedere ca Hella a solicitat certificatul, mai mult ca sigur firma va suporta in totalitate costurile lucrarii. Ramane de vazut daca cei din companie obtin toate avizele si in cat timp vor demara lucrarile.