Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Retimul nu intelege ca lugojenii nu au nicio vina si lasa in continuare sute de pubele pline de gunoi, pe strazi

04 Mai 2018

Haosul pe strazile Lugojului continua pentru a saptea zi consecutiv.

Angajatii Retim refuza in continuare sa ridice pubelele cu gunoi care sunt inscriptionate cu Primaria Lugoj, astfel ca, in cateva zile, mai multe strazi din oras risca sa se transforme intr-un focar de infectie. Lugojenii par sa ajunga la capatul rabdarii si inrosesc telefoanele primariei. Desi a fost desemnat pentru a reprezenta municipiul Lugoj in discutiile cu ADID si Retim, primarul Lugojului, Francisc Boldea, sustine ca nu poate interveni, desi este principalul vinovat de ceea ce se intampla pe strazile orasului. Daca Salprestul isi facea treaba pana in ultima zi de contract, nu se ajungea intr-o astfel de situatie, au declarat mai multi reprezentanti ai Primariei Lugoj, care sustin ca decizia de a nu ridica gunoiul pana pe 1 mai i-a apartinut primarului care a incercat in acest fel sa nu mai faca datorii in contul Salprest. Daca la Arad primarul Gheorghe Falca i-a amendat pe salubristi, la Lugoj, Boldea se face ca ploua si accepta ca orasul sa fie transformat intr-o groapa de gunoi. Pe de alta parte, Retim nu a oferit inca o solutie oamenilor care vor sa scape de deseuri, altele decat cele menajere si reciclabile, lucru care ii pune din nou pe lugojeni intr-o situatie pe care multi o inteleg cu greu. Nu este exclus ca salubristii sa vina si sa mai impuna o taxa, pentru alte servicii, fapt care va insemna ca tarifele platite de populatie vor creste mai mult decat se asteptau lugojenii. Ramane de vazut cum va fi rezolvata situatia, in conditiile in care niciuna dintre parti nu este hotarata sa cedeze, la mijloc fiind lugojenii care trebuie sa suporte mirosul pestilential la temperaturi ce se invart in jurul a 30 de grade, la soare.