Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Glume de chibit. Oameni raniti si morti pe sosele, Dobra glumeste pe seama responsabilitatii de pe drumurile judetene

13 Februarie 2020
Lugoj Info.ro - Oameni raniti si morti pe sosele , Dobra glumeste pe seama responsabilitatii de pe drumurile judetene foto : Lugoj Info

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Calin Dobra, mai face o demonstratie de incompetenta tinand mortis sa arate ca functia pe care o detine este un regretabil accident politic.

Joi dimineata, mai multe persoane au fost ranite iar una a murit in urma unor accidente petrecute pe drumurile aflate in administrarea Consiliului Judetean Timis. Cele mai multe accidente s-au produs pe drumul dintre Lugoj si Timisoara, via Buzias, insa au fost probleme si pe drumul judetean care leaga Lugojul de Tapia. Politistii au stabilit ca in toate cazurile drumul era acoperit cu polei. Martorii nefericitelor evenimente sustin ca pe drum nu a fost dat cu nici un gram de material antiderapant, astfel ca masinile puteau fi tinute cu greu sub control. Din nefericire, inconstienta soferilor care cu siguranta au apasat prea tare pedala de acceleratie si incompetenta crasa a celor care au in administrare drumul, au facut ca oameni nevinovati sa ajunga in spital iar unul sa moara. Foarte activ pe retelele de socializare, Dobra a tacut pe tot parcursul zilei evitand sa faca vreo referire la nenorocirile care au avut loc pe drumurile aflate in administrarea institutiei pe care o conduce. Dobra nu si-a facut timp sa isi exprime regretul pentru cele intamplate, dar sa mai anunte tragerea cuiva la raspundere. Dobra nu a fost atat de tacut la o emisiune tv unde s-a laudat cu marile sale realizari si unde a tinut sa ne arate inca odata ca nu e decat un chibit ajuns in functia de presedinte de Consiliu Judetean. Referitor la cine raspunde despre starea drumurilor din judet, Dobra si-a permis o gluma care cu siguranta nu a facut pe nimeni sa rada, ci din contra, a dezvaluit capacitatea limitata a presedintelui Consiliului Judetean de a gandi si a trata serios problemele judetului. In discutie cu moderatorul emisiunii, Dobra a glumit pe seama responsabilitatii pentru drumurilor judetene si a afirmat ca raspunderea pentru starea proasta a acestora este a vicepresedintelui CJ, Nicolae Oprea, iar daca starea drumurilor este una buna, trebuie felicitat el. Politistii au sanctionat Consiliul Judetean cu peste 10.000 de lei in urma accidentelor de joi dimineata. Din pacate, amenzile vor fi platite tot din banii contribuabililor.