GYM PELE

Un nou delir de campanie al lui Boldea. Lasata ani de zile in paragina, Galeria Pro Arte devine “un reper printre asezamintele de cultura din Banat”

03 Septembrie 2020
Lugoj Info.ro -Lasata ani de zile in paragina, Galeria Pro Arte devine “un reper printre asezamintele de cultura din Banat” foto : Facebook

Primarul Lugojului, Francisc Boldea, promite noi investitii masive cu doar trei saptamani inainte de alegerile locale.

Dupa ani de zile in care a transformat orasul intr-o ghena, conform spuselor unui intelectual timisorean, Boldea si echipa PSD incearca sa mai castige un mandat cu tot felul de investitii care se vor termina peste cativa ani. Dupa ce a precizat ca finalizeaza centrul orasului in cinci ani, Boldea anunta acum inceperea lucrarilor la galeria Pro Arte. Cladirea a fost lasata in paragina in ultimii ani si asta dupa ce prietenul primarului, cunoscut si sub numele de Bedeu, a facut mai multe lucrari neautorizate in subsolul cladirii. Locuitorii imobilului s-au plans ca au inceput sa le crape peretii dupa demararea lucrarilor. Boldea nu a avut nici o reactie pentru ca nu cumva sa il supere pe individul despre care se spune ca ia majoritatea deciziilor administrative in oras si care este un abonat la banii lugojenilor. Mai mult decat atat, primarul sustine ca dupa reabilitarea cladirii care se va face din banii lugojenilor, Bedeu va primi spatiul de la subsol complet renovat fara sa investeasca nici macar un leu desi este principalul responsabil pentru ce s-a intamplat sub cladire. Valoarea lucrarilor se ridica la 1,4 milioane de lei, iar termenul de finalizare este martie 2021.