Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Primaria are fonduri doar pentru alcool si petreceri cu lautari. A inceput colectarea de bani de la parinti, in scoli si gradinite

11 Septembrie 2020
Lugoj Info.ro -A inceput colectarea de bani de la parinti in scoli si gradinite foto : Lugoj Info.ro (Arhiva)

Val urias de nemultumiri in randul parintilor din Lugoj care incepand de luni isi vor trimite copiii la scoala.

La fel ca in fiecare an, administratia locala a alocat fonduri in bataie de joc catre scoli, iar profesorii si directorii se vad nevoiti sa le ceara ajutor parintilor. Pe retelele de socializare au aparut mesaje in care parintii se declara revoltati ca Primaria Lugoj cheltuie sume uriase pe bauturi alcoolice (vinul achizitionat de Primaria Lugoj cu cateva zile inainte de ziua de nastere a primarului) si petreceri cu lautari, in timp ce salile de curs sunt sub orice critica si trebuie renovate de parinti. Din pacate, Boldea se opune si achizitionarii de masti medicale de protectie pentru copii desi Guvernul Romaniei a anuntat clar ca va deconta aceste cheltuieli. Candidatul PNL la functia de primar, Claudiu Buciu a solicitat convocarea de indata a Consiliului Local prin care sa se aloce cel putin 250 de lei pentru fiecare elev din Lugoj, pentru a acoperi toate nevoile. Buciu i-a cerut explicatii lui Boldea si cu privire la faptul ca fiecare centru bugetar a primit doar 30.000 de lei, fara sa se tina cont de cati copii studiaza sau cate clase ori spatii sanitare are centrul. “Cum sa faca fata acestor nevoi (de a proteja copiii si dascali) o scoala cu 932 de copii, cu 30.000 de RON? Si aici vorbim de Liceul Teoretic Iulia Hasdeu. Aceeasi suma ati alocat-o si Scolii Gimnaziale numarul 3, dar care are 319 copiii. Aceeasi suma ati alocat-o si Scolii Gimnaziale numarul 12, care are 71 de copii. La fel, aceeasi suma ati alocat-o Scolii de Muzica - 188 de copii, Gradinitei PP5 - 244 de copii, Scolii Gimnaziale Anisoara Odeanu - 811 copii. Ce calcule ati facut domnule profesor inginer? Credeati ca e vorba de chiria de 10 bani / metrul patrat???Vorbim de copiii lugojenilor! Unele institutii au primit cate 32,18 ron pentru fiecare copil, altele 42,71 ron, altele 94,08 ron, altele 159,57 ron, iar altele 422,53 ron...Cum se vor descurca, de ce nu ati dat tuturor copiilor aceeasi suma? Ii obligati pe directori si pe dascali sa ceara iarasi bani de la parinti? Vor purta cate un sfert de masca cei care au primit mai putini bani? Vor dezinfecta doar doua banci din fiecare clasa, cei care au primit mai putini bani? Va solicitam sa convocati de indata Consiliul Local si sa alocati cel putin 250 de ron pentru fiecare elev din Lugoj, pentru a acoperi toate nevoile actuale!”, a precizat Buciu.