Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian
Hala lugoj

O noua reactie necontrolata a lui Boldea. A facut-o “disperata” pe o lugojeanca

23 Septembrie 2020
Lugoj Info.ro -O noua reactie necontrolata a lui Boldea

O lugojeanca a facut cunostinta cu nervozitatea lui Boldea, in ultimele zile de campanie.

Femeia, care este sustinatoare a liberalului Claudiu Buciu, a distribuit o postare a unui cotidian online din Lugoj. Nu mica i-a fost mirarea cand a vazut ca insusi primarul Lugojului a adaugat comentariul: “Ia aici rezultate, disperato!”. Comentariul a fost sters in cateva minute de catre primar, care probabil a realizat ca a facut o gafa.

Nu e prima oara cand Boldea ii jigneste si ii cearta pe lugojenii care nu au aceeasi convingere politica cu el. Dupa alegerile europarlamentare de anul trecut, primarul a rabufnit la adresa lugojenilor, suparat fiind de faptul ca cetatenii orasului nu au votat PSD. De asemenea, in urma cu cateva luni, primarul, ajuns la 72 de ani, a socat intreaga tara cand a folosit un limbaj incalificabil la adresa contracandidatului Claudiu Buciu si a doi jurnalisti. Ambele declaratii au ajuns in presa nationala, iar Boldea este judecat de catre Consiliul National de Combatere a Discriminarii. Conform unui sondaj facut saptamana trecuta de o televiziune din Timisoara, viitorul primar se va alege dintre Francisc Boldea (PSD) si Claudiu Buciu (PNL), primul avand un avantaj de 1,5%.