Primaria Lugoj vrea refacerea bazei. Au avut loc primele discutii pentru salvarea insulei Cotu Mic

30 Octombrie 2020
Lugoj Info.ro -Au avut loc primele discutii pentru salvarea insulei Cotu Mic foto: Redesteptarea.ro

Administratia locala a demarat primele discutii pentru refacerea bazei de agrement de pe insula Cotu Mic.

In ultimele luni, baza a fost distrusa de inundatii, dar si de indiferenta unor indivizi care au considerat ca pot face orice cu locatia respectiva. Primarul Claudiu Buciu a anuntat inca de dinaintea campaniei electorale ca isi doreste reamenajarea bazei pentru ca lugojenii sa aiba din nou parte de o zona de agrement cocheta. Buciu a atras insa atentia ca lucrurile nu pot fi schimbate peste noapte, dar a demarat deja primele discutii pe tema reabilitarii. In prima faza, primarul a discutat cu cei de la Administratia Bazinala de Apa Banat despre gasirea unei solutii pentru ca insula sa fie ferita de inundatii. La prima vedere, specialistii au concluzionat ca inundatiile din acest an au afectat serios insula si iau in calcul o lucrare prin care sa fie ridicate diguri de protectie, dar si albia raului sa fie modificata in asa fel incat cele doua brate ale Timisului sa preia mult mai usor debitele. Deocamdata, planurile sunt inca la nivel de discutie iar totul depinde de solutia oferita de ABA Banat si, bineinteles, de obtinerea unei finantari pentru aceasta lucrare importanta care poate fi facuta de specialistii de la Apele Romane.