Oficiosul lui Boldea dispare. Ziaristii de ocazie vor fi pusi la munca iar banii vor fi directionati spre aplicatii mobile de informare a cetatenilor

09 Noiembrie 2020
Lugoj Info.ro -Oficiosul lui Boldea dispare

Primarul Claudiu Buciu a anuntat oficial ca va desfiinta “Monitorul de Lugoj”, o publicatie tiparita din bani publici, care ani de zile nu a avut alt scop decat ridicarea in slavi a lui Boldea si a acolitilor sai.

Fostul primar a folosit banii lugojenilor, dar si alte resurse sperand ca lugojenii sa se uite la el ca la un Mesia. Strategia de a-i pacali pe lugojeni nu a tinut mult desi in paginile publicatiei au fost alocate spatii mari in care apareau maretele realizari si unicul conducator al orasului. Noul primar, Claudiu Buciu a anuntat inca din perioada electorala ca va desfiinta publicatia finantata din banii lugojenilor, care era utilizata ca trompeta a administratiei Boldea. Pentru realizarea “ziarului” erau folositi angajati ai primariei care, culmea, faceau parte dintr-un departament ce in mod normal trebuia sa se ocupe de atragerea fondurilor europene. Lugojul a ajuns in ultimii ani unul dintre orasele cu cele mai putine accesari de fonduri europene fiind depasit chiar si de unele comune. In ultimul an, angajatii Primariei Lugoj au ajuns sa se planga ca in loc sa presteze servicii pentru cetateni erau obligati sa imprastie ziarul primarului in cutiile postale. Buciu a anuntat ca oficiosul lui Boldea nu va mai aparea, iar angajatii Primariei Lugoj care se ocupau de ziar vor fi pusi la treaba, deci vor lucra cu adevarat pentru atragerea de fonduri europene, iar banii folositi la tiparirea ziarului vor fi investiti in dezvoltarea unor aplicatii care sa tina la curent lugojenii cu toate deciziile luate de administratia locala.