Normalitate! Dispar cozile de la “buletine”

25 Noiembrie 2020
Lugoj Info.ro - Dispar cozile de la “buletine”

Primaria Lugoj vrea ca cel tarziu anul viitor, in luna martie, Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenta Persoanelor Lugoj sa beneficieze de un sistem de programare online.

Primarul Claudiu Buciu sustine ca implementarea unui astfel de program este mai mult decat necesara, Lugojul fiind unul dintre putinele orase din tara in care oamenii sunt nevoiti sa stea la rand pentru a-si depune actele. Administratia locala spera ca pana in primul trimestru al anului viitor cozile de la SPCLEP sa dispara si oamenii sa fie tratati asa cum se cuvine de functionari. Buciu sustine ca implementarea programarilor online va face ca si functionarii sa lucreze in mai multa liniste, fara presiune. Sistemul care se vrea implementat la Lugoj este unul binecunoscut lugojenilor fiind folosit de mult timp de catre serviciile publice din Timisoara, fie ca e vorba de pasapoarte sau permise auto. Practic, lugojenii vor intra pe site-ul primariei, vor alege ziua si ora disponibila pentru depunerea actelor si isi vor face rezervare in baza numelui. Imediat ce rezervarea va fi facuta, pe adresa de mail persoana primeste toate detaliile referitoare la documentele necesare pentru actul solicitat. Eliberarea documentelor solicitate ar urma sa se faca cel mai probabil fara programare.