GYM PELE

Tirurile si camioanele, interzise pe mai multe strazi. Buciu se tine de cuvant si face primul pas pentru a scoate traficul greu din oras

21 Decembrie 2020
Lugoj Info.ro -Buciu se tine de cuvant si face primul pas pentru a scoate traficul greu din oras foto : Lugoj Info.ro (Arhiva)

Peste doar cateva zile, traficul greu va fi interzis pe mai multe strazi din oras.

Decizia a fost anuntata de Primaria Lugoj care in cadrul unei sedinte a comisiei de circulatie a aprobat o propunere a primarului. Buciu a solicitat modificarea HCL 165/30.06.2005 cu privire la traseele autovehiculelor si utilajelor cu masa mai mare de 5 tone. Asadar, odata cu avizul favorabil dat de comisie, circulatia masinilor mai mari de 7,5 tone se va face pe traseul Buziasului - Titulescu - K. Wallish - 20 Decembrie - Timisoarei pana in sensul giratoriu de la intrarea in comuna Costeiu. De asemenea, circulatia pe strada Fagetului se restrictioneaza pentru masinile cu masa mai mare de 7,5 tone, acestea avand interzis accesul spre oras, dupa sensul giratoriu de pe centura. Practic nu se va mai putea circula pe vechea centura a Lugojului care pornea de pe strada Fagetului si continua pe strada Vasile Alecsandri, respectiv Primaverii. Vehiculele vor putea totusi circula in baza unei autorizatii ce va fi emisa contracost. In ultimii ani, ultimele doua strazi au fost distruse sistematic de camioane, astfel ca lugojenii s-au declarat de mai multe ori revoltati de faptul ca accesul acestor masini nu este restrictionat. Scoaterea traficului greu din oras este una dintre promisiunile electorale facute de liberali, ce va fi insa dusa la capat doar dupa finalizarea inelului lipsa din soseaua de centura si care depinde de CNAIR. Buciu considera ca scoaterea traficului greu din oras este una dintre solutii, pentru ca strazile din oras sa nu mai fie pline de gropi. Banii obtinuti din autorizatiile de tranzit vor fi folositi la asfaltari, a anuntat administratia locala.