Boss, nu vrei sa demolam si niste blocuri? Un consilier local viseaza sa mute statia de taxi si sa desfiinteze un chiosc pentru a-si crea acces rapid la terenul ce-i apartine

27 Ianuarie 2021
Lugoj Info.ro - Un consilier local viseaza sa mute statia de taxi si sa desfiinteze un chiosc pentru a-si crea acces rapid la terenul ce-i apartine foto : Lugoj Info.ro

O discutie pe marginea prelungirii unui contract de concesiune a scos la iveala faptul ca un consilier local s-a gandit ca nu ar fi rau sa puna interesul sau personal deasupra intereselor oamenilor de rand.

Este vorba de consilierul PMP Marian Costea care in sedinta din 28 decembrie a Consiliului Local s-a decis sa isi rezolve o problema personala, asta daca tot s-a trezit consilier peste noapte. Costea a inceput o constructie pe strada 20 Decembrie, insa si-a dat seama ca are oarece probleme in a-si asigura accesul cu masini de tonaj la cladirea pe care ar intentiona sa o ridice. La sfarsitul anului trecut, ca un facut, consilierii locali trebuiau sa voteze prelungirea unui contract de concesiune pentru patronul unui magazin care, culmea, desi functioneaza de ani de zile, il deranjeaza pe domnul consilier. Desi ar fi fost mai indicat sa se abtina de la comentarii, Costea a iesit la rampa. “Intr-adevar exista un contract de concesiune si are posibilitatea de a fi prelungit pentru o perioada de 12 ani. As vrea sa spun ca acel magazin blocheaza Aleea Nucilor si este destul de dificil pentru cei din Micro II, cred ca ar fi oportun daca s-ar initia o discutie cu proprietarul acelui magazin si am putea sa-l despagubim în ideea în care sa putem sa decongestionam aglomeratia care se creeaza în Micro II, pe Aleea Nucilor. Daca noi mutam statia de taxi 20 metri mai la stanga, practic dam o strada noua si tot cartierul are de castigat. Acesta este aspectul pe care am dorit sa-l precizez”, a intervenit Costea. In realitate, Costea urmarea doar interesul lui si nu al oamenilor din cartier. Liberalii au fost singurii care au votat pentru ca proprietarului chioscului sa ii fie prelungit contractul de concesiune, astfel ca omul isi va continua activitatea. Hotararea a fost adoptata cu 11 voturi pentru si 7 abtineri. S-au abtinut: Badina (PSD), Costea (PMP), Craciunescu (PSD), David (USR), Galescu (PSD), Opris (PSD) si Vari (USR). Marian Costea este unul dintre cei mai controversati consilieri fiind subiect de presa de mai multe ori.