Un raport confirma faptul ca a fost jaf si la strandul municipal. Bazinele sunt mai mici decat in proiect, iar piscinele pierd intre 20-40 mc de apa pe zi

04 Februarie 2021
Lugoj Info.ro -Bazinele sunt mai mici decat in proiect, iar piscinele pierd intre 20-40 mc de apa pe zi

O firma specializata a facut, la solicitarea Primariei Lugoj, o verificare a bazei de agrement.

Miruna International
Miruna Lugoj

Raportul a fost inaintat primarului chiar in aceste zile dupa ce Claudiu Buciu a facut un tur al strandului, imediat dupa preluarea functiei de primar. Ingrijorat de modul in care arata bazinele, dar si locatia in general, primarul a cerut o verificare a lucrarilor pentru a vedea daca baza mai poate fi deschisa in acest an fara ca viata lugojenilor sa fie pusa in pericol. Raportul specialistilor a fost asa cum se asteptau toti lugojenii, in conditiile in care problemele se vad cu ochiul liber si confirma dezastrul. ”Nu au fost gasite sau puse la dispozitie, pentru ca nu sunt, am cautat si noi in primarie, fise tehnice de la producatori pentru niciun echipament din strand. Nu au fost gasite certificate de conformitate de la nici un producator pentru nici un produs, pentru nici un echipament. Nu au fost gasite sau puse la dispozitie certificate de garantie. Nici unde nu s-au mentionat materialele folosite la placarea piscinelor. Cele trei filtre pierd constant nisip. Linerul la bazinul mare nu este montat corespunzator. Zilnic se observa in acest bazin pierderi intre 20-40 mc de apa pentru ca nu exista hidroizolatie la bazin. Balustrazile nu sunt corect ancorate si nu s-au folosit suruburi din inox. Scarile de acces in piscina nu sunt pentru uz public, sunt scari destinate unei piscine de casa. Pompele dozatoare de clor si ph nu functioneaza corespunzator. Bazinele au dimensiuni mai mici decat in proiect. Spre exemplu, bazinul de sarituri are 108 metri patrati si trebuia sa aiba 140 de metri patrati. Dansii nu-si explica de unde vin aceste diferente. Pur si simplu nu gasesc o explicatie”, a detaliat Buciu raportul primit. Primarul Lugojului sustine ca Primaria nu se poate indrepta impotriva firmei Matcon deoarece aceasta si-a anuntat falimentul iar societatea practic nu mai exista. Buciu sustine ca tot ce ii ramane, e sa depuna plangeri impotriva subordonatilor lui Boldea care au semnat pentru receptia strandului. Avand in vedere multimea de probleme, administratia locala ia in calcul ca locatie sa nu fie deschisa in aceasta vara asteptand din partea firmei si o evaluare financiara a reparatiilor. Va reamintim ca strandul municipal a fost construit de Ianos Mate, un apropiat al fostului primar, firma Matcon fiind abonata la contracte cu Primaria Lugoj in cei 12 ani in care PSD a condus orasul. Imediat dupa finalizarea strandului, firma si-a declarat falimentul.