Reteaua primariei a costat zeci de mii de euro. Sedinta consiliului local intrerupta din cauza conexiunii proaste la internet

25 Februarie 2021
Lugoj Info.ro -Sedinta consiliului local intrerupta din cauza conexiunii proaste la internet

Consilierii municipali lugojeni au trecut joi prin momente jenante dupa ce in plina sedinta reteaua de internet a primariei a cedat.

Pentru cateva minute, intalnirea a fost suspendata. Intreruperea nu le-a cazut deloc bine alesilor si l-a scos din sarite pe primarul Claudiu Buciu care a sustinut ca reteaua de internet functioneaza la fel ca retelele de apa si canal din oras. Nu este prima oara cand intalniri importante sunt intrerupte din cauza conexiunii proaste la reteaua de internet. Functionarii din primarie se plang de ani buni ca au parte de conexiuni mai slabe ca pe telefonul mobil. In ultimele luni, traficul de internet in cladirea Primariei Lugoj a crescut pe fondul problemelor legate de pandemie, mai multi functionari fiind nevoiti sa lucreze in online atat cu colegii, cat si cu publicul. Din pacate, reteaua care a costat sume importante de bani este total depasita si orice sedinta in online se face cu mare dificultate. Revoltator este faptul ca administratia lugojeana ofera viteza de internet mai mare in unele locuri publice din oras decat in propriul sediu. Sedinta consiliului local a fost reluata si s-a incheiat intr-un final, fara alte incidente.