Televizoare, covoare si multe peturi. Cea mai frumoasa zona a judetului, inundata de gunoaie

26 Martie 2021
Lugoj Info.ro -Cea mai frumoasa zona a judetului, inundata de gunoaie

Aproape ca nu exista localitate din judet a carei periferie sa nu fie inundata de gunoaie.

Mai multe imagini postate pe retelele de socializare arata cum angajatii Primariei Tomesti au strans sute de kilograme de gunoaie de toate felurile de la marginea comunei. Materiale textile, deseuri care puteau fi reciclate, dar si televizoare au fost adunate in doar cateva ore de oamenii care si-au dorit sa schimbe imaginea zonei. Zona Tomestiului este una dintre cele mai importante atractii turistice din judet iar incalzirea vremii ar putea aduce acolo sute de turisti. Toate deseurile adunate au fost duse intr-o rampa de unde vor fi ridicate de o firma specializata. Localnicii cred ca deseurile au fost aruncate in padure sau abandonate chiar si pe marginea drumului dupa ce oamenii s-au trezit in situatia de a nu mai avea unde sa depoziteze aceste lucruri nefolositoare sau pur si simplu nu au contracte cu firma care ridica deseurile. Autoritatile locale cred ca lucrurile nu se vor indrepta, astfel ca localnicii sunt sfatuiti sa anunte politia sau conducerea primariei daca observa persoane care abandoneaza deseurile pe domeniul public. Cei prinsi ca arunca la intamplare deseurile risca amenzi, dar si sa ramana fara vehiculele pe care le-au folosit la transport.