Riscul intreruperii furnizarii apei in tot orasul a fost eliminat. Electrica, Meridian 22 si Primaria Lugoj au ajuns la o intelegere

18 Iunie 2021
Lugoj Info.ro -Electrica, Meridian 22 si Primaria Lugoj au ajuns la o intelegere foto: Redesteptarea

Primaria Lugoj, Meridian 22 si Electrica Furnizare au ajuns la o intelegere in privinta datoriei pe care societatea de apa canal o inregistreaza la furnizorul de energie electrica.

Electrica a somat in ultimele saptamani de doua ori Meridian 22 Lugoj sa faca plata unor facturi, insa societatea de apa canal se afla in imposibilitate de plata. Primarul Lugojului, Claudiu Buciu, a avut mai multe discutii cu reprezentanti ai Electrica si Meridian 22 in incercarea gasirii unei solutii care sa evite deconectarea uzinelor de apa si a forajelor. Dupa ce Electrica a respins cateva propuneri, joi cele trei parti au ajuns la o intelegere, asta dupa ce furnizorul de electricitate a emis o noua somatie care avea o valabilitate de o saptamana. Joi si vineri, Primaria Lugoj a facut primele plati catre Electrica iar lucrurile ar putea intra in normalitate in scurt timp. Buciu a sustinut in ultimele zile ca solutiile propuse pentru rezolvarea situatiei datoriilor se bazeaza pe buna credinta in relatia Primarie, Meridian 22, Electrica si nu au ca scop sustragerea de la plata a unor facturi. Buciu mai avea, ca rezerva, solutia sa apeleze la Guvern pentru ajutor, insa nu fost nevoie. Liderul PSD Calin Dobra a sugerat in urma cu cateva zile ca Meridian 22 nu poate fi deconectata de la reteaua de energie electrica deoarece este stare de alerta si lasa sa se inteleaga ca nu se poate intampla nimic daca societatea nu-si achita datoriile.