Aflat la al saptelea mandat, primarul pare intr-un concediu continuu. La Boldur treaba primarului o fac consilierii opozitiei

19 Iulie 2021
Lugoj Info.ro - La Boldur treaba primarului o fac consilierii opozitiei

Boldurul pare sa fi pierdut pasul cu Belintul, Costeiu, Darova sau chiar Victor Vlad Delamarina, comune care in ultimii ani au cunoscut o dezvoltare spectaculoasa.

Desi are resurse financiare importante, comuna Boldur se transforma cu pasii unui melc si asta din cauza cardasiei pe care administratia locala o promoveaza de ani de zile. Aceleasi firme la licitatii, aceeasi specialisti care spun cui trebuie sa i se atribuie lucrarile au facut ca oamenii din localitate sa fie mai atenti la cum se cheltuiesc banii lor. Daca pana in urma cu cativa ani localnicii nu aveau curajul nici macar sa deschida gura cand primarul isi propulsa sotia in functii cu ajutorul prietenilor de partid, in ultimul an situatia s-a schimbat si lumea este tot mai nemultumita. Promovarea unor tineri de catre liberali a dat oportunitatea fiecarui cetatean sa afle cam tot ce face primaria, asta dupa ce in ultimii ani partidele prezente in consiliu local au batut palma prieteneste si nu l-au deranjat pe Cristian Stoi nici macar cu o intrebare. Consilierii locali liberali nu numai ca pun intrebari in sedinte cu privire la lucrari si bani, dar au ajuns pana intr-acolo incat sa ia pe cont propriu unele proiecte de importanta majora si sa poarte discutii pentru a ajuta comuna, in conditiile in care primarul de meserie nu se sinchiseste prea mult sa tina pasul cu vremurile. O discutie extrem de importanta pentru comuna a avut loc zilele trecute la Consiliul Judetean Timis, unde consilierul local din Boldur, Ionut Sirbu a avut o intrevedere cu presedintele consiliului, Alin Nica. Sarbu i-a solicitat sprijin lui Nica in preluarea de catre Consiliul Judetean a drumului care face legatura intre Jabar si Costeiu. Din pacate si aici se poate constata lipsa de initiativa a primarului Stoi. Daca primaria din Costeiu a asfaltat bucata de drum ce-i apartine, primaria din Boldur asteapta minuni. Consilierii PNL au ajuns la concluzia ca administratia locala asteapta in zadar, astfel ca a trecut la primele discutii care au privit si alte probleme pe care primaria nu le considera importante. “Am discutat despre posibilitatea preluarii de catre Consiliul Judetean a drumului comunal care face legatura între localitatile Jabar si Costeiu. E o procedura prin care banii necesari pentru asfaltarea portiunii lipsa pot veni direct din bugetul judetului, ca investitie pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. Atunci cand vrei sa faci administratie pentru cetateni, conteaza enorm deschiderea, sprijinul si profesionalismul liderilor în care timisenii au cea mai mare încredere. Proiectele bune se fac doar în echipa!”, a declarat Sirbu dupa intalnirea cu Nica. Sansele ca administratia judeteana sa se implice in proiectele comunei Boldur sunt uriase in conditiile in care Nica este si presedintele PNL Timis, astfel ca ii este coleg lui Sirbu.