Cresterea preturilor la energie electrica schimba tarifele la apa. Meridian 22 solicita majorarea preturilor cu 73 de bani pe metru cub

25 Aprilie 2022
Lugoj info.ro - Meridian 22 solicita majorarea preturilor cu 73 de bani pe metru cub

Societatea de apa-canal Meridian 22 Lugoj solicita cresterea pretului la apa livrata populatiei.

Operatorul de apa-canal din Lugoj a depus la Primaria Lugoj o cerere in acest sens si asteapta avizul consilierilor locali. Solicitarea are toate aprobarile necesare, inclusiv de la Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice, autoritate care verifica amanuntit oportunitatea si legalitatea majorarilor de tarife. Conducerea Meridian 22 sustine ca a ajuns sa solicite o crestere a pretului la serviciul de distributie a apei dupa ce, incepand cu data de 1 ianuarie 2022, s-au majorat preturile la energia electrica.

Cei de la Meridian 22 cer majorarea pretului de la 4,37 lei la 5,10 lei, rezultand o crestere de 0,73 lei pentru fiecare metru cub facturat. Cresterea pretului este necesara, in opinia celor de la compania de apa-canal, si tinand cont de faptul ca in semestrul II al acestui an trei foraje noi de apa vor fi puse in functiune si in aceste conditii consumul de energie va creste.