In acest moment, se lucreaza la pregatirea terenului, in vederea ridicarii constructiilor. Predarea amplasamentului va fi facuta, cel mai probabil, in prima luna a anului viitor, cand firma care a castigat licitatia de constructie a arenei va putea sa si demareze lucrarile. Practic, zona unde este prevazuta constructia trebuie adusa la cota zero, dupa ce, acolo, ani de zile a fost depozitat ilegal moloz sau alte deseuri. Compania Nationala de Investitii a anuntat ca baza sportiva trebuie data in folosinta anul viitor. Valoarea investitiei se ridica la aproximativ sapte milioane de lei. Baza este prevazuta cu teren pentru fotbal, nocturna, teren multifunctional pentru handbal, baschet, volei si tenis, cladire pentru vestiare, parcare, alei pietonale, spatii verzi. In zona acestor terenuri vor fi montate gradene pentru 500 de spectatori, dar si 20 de locuri destinate persoanelor cu dizabilitati locomotorii.