UPDATE! Sâmbătă, în jurul orei 11:00, echipele de salvare implicate în căutarea bărbatului au scos la suprafață trupul fără viață al acestuia. Localnicii susțin că bărbatul a fost găsit la aproximativ 30 de metri de mal, într-o zonă unde apa nu avea mai mult de un metru și jumătate. Trupul neînsuflețit va fi transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Cazul a fost preluat de polițiști, care așteaptă raportul medicilor legiști pentru stabilirea cauzelor în care a survenit decesul.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
STIREA INIȚALĂ
Un bărbat în vârstă de 43 de ani este căutat de pompieri și scafandri după ce ar fi dispărut pe Lacul Surduc. Alarma a fost dată după ce, pe luciul apei, a fost descoperită o barcă răsturnată, iar în apropiere a fost găsit și un bocanc care, potrivit primelor informații, i-ar aparține bărbatului dispărut. Localnicii susțin că acesta, un localnic care are o cabană pe malul lacului, ar fi dispărut, cel mai probabil, după ce a plecat la pescuit.
Pompierii din cadrul Stației Făget au intervenit de urgență la fața locului, fiind sprijiniți de echipajul de scafandri al Detașamentului 1 Timișoara. Salvatorii acționează cu două bărci pentru căutarea și salvarea posibilului dispărut, a anunțat ISU Timiș.
Operațiunea a fost suplimentată ulterior cu încă două ambarcațiuni, dintre care una este dotată cu sonar, pentru a crește șansele de localizare a victimei. Intervenția este îngreunată de suprafața mare a lacului și de condițiile din teren.
Autoritățile continuă căutările și fac apel la persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea bărbatului să anunțe de urgență autoritățile.
Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite după finalizarea operațiunilor de căutare. La fața locului se află și mai mulți polițiști și criminaliști.





