Dosarul a fost deschis dupa ce in urma unui scandal o persoana a ajuns in stare grava la spital fiind injunghiata de mai multe ori. “Probatoriul administrat în cauza în cursul urmaririi penale a relevat urmatoarea situatie de fapt: În data de 25.03.2019, în jurul orei 17.50, inculpatul, în timp ce se afla pe izlazul de la marginea satului Belint, jud. Timis, i-a aplicat persoanei vatamate T.F.C.I. sase lovituri cu un briceag în torace, abdomen si bratul drept, lovituri în urma carora victima a suferit mai multe plagi penetrante soldate cu hemotorax bilateral si hemopericard, leziunile traumatice grave punand în primejdie viata persoanei vatamate si necesitand 50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Dosarul a fost trimis spre competenta solutionare Tribunalului Timis. Facem precizarea ca trimiterea în judecata reprezinta, conform Codului de procedura penala, o etapa a procesului penal ce consta în finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, în vederea judecarii cauzei, situatie care nu poate în niciun fel sa înfranga principiul prezumtiei de nevinovatie”, au anuntat procurorii.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





