Sambata dimineata, microbuzul cumparat din bugetul local, deci din banii lugojenilor, a fost folosit pentru transportul activistilor de partid la mitingul de la Bucuresti. Microbuzul, dat spre folosinta Meridian 22 cu numarul de inmatriculare, apare pe lista mijloacelor de transport care au dus simpatizantii PSD in Capitala. Liderul liberalilor lugojeni, Claudiu Buciu, a criticat atitudinea social democratilor care si-au facut un obicei din a pune la dispozitia partidului banii si bunurile lugojenilor. ”Consilierii locali ai PSD Lugoj s-au deplasat la miting cu microbuzul inmatriculat cu numarul TM 32 PML, proprietatea Meridian 22 SA. Luni vom cere Meridian 22 SA documentele in baza carora microbuzul a facut deplasarea la Bucuresti, evident, pe banii nostri. Sportivii lugojeni se plimba cu harburi, PSD-istii cu microbuze noi…”, a scris Buciu pe o pagina de socializare. In urma cu cateva luni, Curtea de Conturi, aflata in control la Lugoj, a descoperit ca banii lugojenilor erau folositi pentru petrecerile PSD Lugoj si asta in ciuda faptului ca spitalul, gradinitele si scolile nu sunt finantate corespunzator, primarul sustinand ca nu sunt fonduri suficiente.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





