vineri, 28 martie 2025
13.6 C
Lugoj
spot_img

Camion confiscat la Lugoj. Razie pe toate drumurile din județ în cadrul acțiunii ROADPOL TRUCK&BUS

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Polițiștii timișeni sunt implicați activ în această săptămână în operațiunea europeană „Truck & Bus”, desfășurată sub egida ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere din Europa). Această acțiune, desfășurată în perioada 17-23.02.2025, are ca principal obiectiv verificarea legalității transportului public de mărfuri și persoane, dar și prevenirea accidentelor rutiere în care pot fi implicate aceste vehicule.

„Zilnic, polițiștii rutieri și de ordine publică acționează atât pe drumurile din mediul urban, cât și pe cele din mediul rural. Verificările sunt amănunțite și vizează autovehiculele destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, inclusiv cele destinate transportului de elevi, dar și vehiculele de transport mărfuri cu masa maximă autorizată de peste 2,5 tone”, au anunțat polițiștii.

Activitățile urmăresc:

  • Identificarea și sancționarea transporturilor de persoane și mărfuri efectuate fără autorizație.
  • Verificarea existenței documentelor necesare pentru a efectua transportul în condiții legale.
  • Supravegherea respectării traseelor și a graficelor de circulație, inclusiv a opririlor planificate.
  • Evaluarea respectării capacității maxime de transport a vehiculelor.
  • Monitorizarea timpilor de conducere și odihnă ai șoferilor și verificarea aparatelor tahografice pentru funcționare corectă și atestare metrologică.
  • Asigurarea valabilității inspecțiilor tehnice periodice.
  • Controlul respectării limitelor de viteză impuse pentru autovehiculele de transport public.
  • Depistarea conducătorilor auto sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Aceste măsuri, luate în vederea creșterii siguranței pe drumurile publice și a protejării vieților participanților la trafic, vor fi continuate de polițiști pentru a asigura respectarea regulilor și promovarea unei culturi a responsabilității față de valorile comune.

Oamenii legii au anunțat că miercuri seara, în jurul orei 19:10, polițiștii rutieri au oprit pe strada Caransebeșului din Lugoj un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, care transporta material lemnos, având documente de proveniență pentru marfă.

În urma controlului amănunțit, s-a constatat faptul că pentru transportul efectuat nu exista o licență valabilă de transport, încălcându-se prevederile legale în vigoare, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei, conform Hotărârii de Guvern nr. 1317/2023.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au dispus indisponibilizarea autovehiculului, ridicând plăcuțele de înmatriculare și autorizația provizorie de circulație.

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Mașina Google Street View revine la Lugoj. Maparea orașului începe luna viitoare

Mașinile Google Street View se întorc în România în...

Cum să-ți organizezi hainele la schimbarea sezonului – Sfaturi practice pentru un dulap ordonat

Una dintre bătăile de cap la schimbarea sezonului este...

Cum să îți construiești strategia ideală pentru pariuri sportive

Pariurile sportive sunt o combinație de intuiție, analiză și...
Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.