Daca seniorii gimnasti, fotbalistii si voleibalistele au ajuns bataia de joc a administratiei locale prin faptul ca nu isi primesc la timp banii, la sfarsitul saptamanii trecute a venit randul celor mai tinere reprezentante ale sportului lugojean sa fie umilite. De aceasta data, echipa de volei junioare a CSS Lugoj a ajuns sa fie batjocorita. Micutele sportive s-au deplasat la Brasov pentru a sustine trei meciuri in cadrul turneului semifinal care a stabilit echipa ce merge la turneul final la minivolei. Dupa ce organizatorii competitiei au vazut ca echipa Lugojului formata din fete de 10 pana in 12 ani este una redutabila, s-au gandit ca nu ar fi rau ca echipa gazda sa profite putin de avantajul terenului propriu. Din pacate, cum numai in Romania se poate intampla, lugojencele, alaturi de antrenori, au fost supuse unui tratament cum rar poate fi intalnit in sport. Epuizate dupa victoria cu echipa gazdelor, fetele au fost nevoite sa joace si al doilea meci la un interval de numai o ora. Decizia organizatorilor i-a scos din sarite mai ales pe parinti. ”Nu putem decat sa „multumim „organizatorilor pentru ca si-au batut joc de munca acestor copile si a unui antrenor dedicat si implicat….sa joci doua meciuri la interval de 1 ora, sa mananci pranzul la ora 17 si sa te recuperezi între meciuri pe o saltea, cu o banana si un corn…, cam asta este valoarea pe care o acordam sportivilor si antrenorilor…oare care antrenor, sportiv sau arbitru ori, de ce nu, parinte, a fost tratat atat de josnic la Lugoj??? Ii las (si ii rog!) sa raspunda pe cei care au trecut pe la noi..”, si-au varsat parintii nevii, pe o retea de socializare. In ciuda piedicilor, lugojencele antrenate de Dorin Horvath au obtinut toate cele trei victorii, numai ca …echipa a incheiat pe locul 2. Un regulament ciudat si greu de inteles al FRV si al celor care au organizat competitia de la poalele Tampei a facut ca echipa gazda, care a fost invinsa de CSS Lugoj, sa mearga la turneul final, iar lugojencele sa fie nevoite sa mai joace pentru a ajunge in elita voleiului. Situatia, absolut incredibila, in care cel mai bun ajunge sa ocupe locul doi, a atras atentia mai multor cunoscatori ai sportului la fileu, printre care si jurnalisti sportivi care cer interventia Federatiei Romane de Volei asupra acestui sistem nedrept.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





