Depozitul este unul urias fiind considerat cel mai modern centru din tara. Investitia de peste 20 de milioane de euro adaposteste zeci de tone de produse destinate clientilor retelei de magazine Lidl din intreaga zona de vest a tarii. Depozitul este dotat cu camere frigorifice, iar o noutate o reprezinta faptul ca soferii care incarca sau descarca produsele la centru au un corp de cladire prevazut cu dusuri si sali de mese. Toti angajatii centrului au beneficiat deja de formare profesionala, astfel ca activitatea se desfasoara in cele mai bune conditii. ”Pentru noi clientii sunt magazinele. Noi livram de luni pana duminica marfa proaspata in fiecare magazin, asta este ceva neobisnuit, nu fiecare firma are acest service. Se livreaza in fiecare zi legume, fructe. Noi dorim sa ii oferim clientului articolele lipsa, prospetime, igiena, prezentare, iar depozitul acesta poate asigura aceste servicii. Am ales Lugoj ca centru logistic din mai multe motive, pentru ca dorim o expansiune pe zona de vest. Avem acum 46 de magazine si nu vrem sa ne oprim, pe de alta parte suntem legati de autostrada care ne ajuta sa ajungem mult mai rapid la magazinele noastre.”, a precizat unul dintre reprezentantii depozitului. Depozitul beneficiaza de spatii de recreere pentru angajati, dar si o sala de mese, compania oferind o masa gratuita pe zi celor care lucreaza in cadrul centrului logistic.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
{gallery}lidl1711{/gallery}





